Curand dupa vizita istorica a liderului de la Casa Alba, Richard Nixon, efectuata in China in 1972 - Ron Shelp, angajat al American International Group - a fost chemat in biroul lui Hank Greenberg, directorul executiv al gigantului din domeniul asigurarilor.
El debutase ca agent in Shanghai, fiind expulzat mai apoi de regimul comunist, insa considera gestul strategic al presedintelui american ca o sansa uriasa de a se putea intoarce in China, scrie Financial Times.
La trei ani dupa ce Greenberg - in varsta de 83 ani si in continuare unul dintre actionarii principali ai AIG - a parasit compania atarna acum de un fir de ata sub diverse presiuni.
Combinatia nefericita intre criza financiara curenta, investitiile exagerate, controalele interne inadecvate si supravegherea mai putin stricta realizata de autoritatile de reglementare au determinat AIG sa accepte in septembrie un imprumut de 85 mld. dolari acordat de banca centrala americana (Fed), situatie care plaseaza compania oarecum la mana guvernului. Intr-un gest disperat de a restitui suma si de a se salva de la faliment, conducerea executiva a AIG a anuntat saptamana trecuta ca va face concedieri masive.
Cum s-a putut ajunge insa la situatia aceasta? Evenimentele din ultimele luni au demonstrat cum un colectiv relativ mic poate deveni catalizatorul unui esec fara precedent, determinand scaderi exacerbate ale valorii actiunilor. Cu toate acestea, implozia AIG poate fi reperata in spatele istoriei si al structurii sale idiosincratice.
Fondatorul AIG Cornelius Vander Starr a emigrat in China in cautarea unui viitor mai bun, ideile sale despre obtinerea unui profit din polite de asigurari pe piete unde competitia in acest sector era practic inexistenta devenind miezul culturii corporative a companiei AIG.
Greenberg, succesorul lui Starr incepand cu 1968, a continuat pionieratul in acest domeniu, extinzand AIG prin reteaua de relatii create atat in SUA, cat si la nivel global. Astfel, analistii au inceput sa considere compania o "corporatie nationala suverana". Ideile sale de potentare a profiturilor au facut minuni in cazul castigurilor obtinute de actionari. Antrenate de perspectivele lui Greenberg de crestere a veniturilor cu o rata anuala de 15%, actiunile AIG au devenit unele dintre cele mai profitabile de pe piata bursiera newyorkeza.
"Putea sa vada mai departe de limite", afirma Edward Matthews, unul dintre apropiatii sai de la AIG si mai tarziu de la motorul de investitii al companiei, C.V. Starr. "Putea sa prevada directia pe care o va urma industria asigurarilor inaintea tuturor", completeaza Matthews.
Insa evolutia companiei AIG ca element centralizator al firmelor satelit a avut si dezavantaje. Cei din conducerea executiva declara ca sistemul AIG era unul destul de opac si riscant, intrucat compania opera pe segmente mult prea variate: de la asigurarea oaselor fracturate in Coreea de Sud pana la garantarea tranzactiilor cu instrumente derivate de pe Wall Street.
Un fost director a afirmat ca AIG detinea mai mult de 4.300 de entitati legale, imprastiate pe toate continentele, dar care faceau practic imposibila o coordonare sanatoasa.
Intr-adevar, mai multi analisti au observat ca numai Greenberg si cativa dintre consilierii sai erau constienti de situatia reala a companiei. Greenberg le oferea satelitilor libertate deplina in administrarea propriilor afaceri, insa le impunea atingerea cifrelor planificate si returnarea profiturilor catre firma-mama. "Totul se facea in spiritul descentralizarii: toti puteau face ce voiau, atata timp cat banii veneau pe banda rulanta", spune Shelp, cel care a parasit compania in 1985.
Totusi, in momentul in care Greenberg a decis sa diversifice domeniile de interes in 1986, vestea nu a produs uimire: "Nu mai putem continua contra valului; noi suntem valul. Trebuie sa ne specializam pe oferirea de servicii financiare", declara el.
Astfel, Matthews a angajat atunci o echipa de la Drexel Burnham Lambert, creandu-se AIG Financial Products(AIGFP) - noua divizie permitand realizarea afacerilor derivate. Dupa cativa ani, conducerea a fost preluata de Joseph Cassano, un veteran in cadrul Drexel, care manevra afacerea de la Londra. Potrivit unei prezentari AIG ce a avut loc anul trecut in mai, momentul de maturitate pentru AIGFP a venit in 1998, cand JPMorgan a propus participarea la asa-numitele "bistro trades". Aceasta invitatie a precedat, practic, instrumentele financiare derivate de tip CDO (collateralized debt obligation).
In anumite privinte, situatia a reprezentat o extensie absolut normala pentru compania care se mandrea cu asigurarea unor riscuri mari. AIG a inceput sa se specializeze pe asigurarea structurilor "super-senior", considerate cele mai sigure instrumente derivate. Astfel, divizia londoneza a evoluat promitator, estimandu-se ca intre 1987 si 2005 aceasta a avut un profit net de 5 miliarde de dolari (3,7 miliarde de euro), oferind dividende importante pentru AIG si AIGFP.
O parte magistrala a afacerii era constituita de asigurarea oferita creditelor bancare. Mai mult, institutiile bancare reuseau sa asigure circulatia capitalului. Matthews a declarat ca in mai 2005, cand el si Greenberg au parasit conducerea AIG, nu existau semne care sa anunte o turnura negativa.
Greenberg a fost inlocuit de Martin Sullivan, insa acesta din urma a esuat in intelegerea si coordonarea tuturor afacerilor subordonate AIG. In opinia mai multor colegi ai sai, complexitatea sistemului depasea capacitatile lui Sullivan, specialist in domeniul asigurarilor, insa mai putin familiarizat cu sectorul financiar.
Concomitent cu declansarea crizei imobiliare americane, AIG ramanea destul de increzatoare in scenariul potrivit caruia compania "nu va pierde nici macar un dolar in urma tranzactiilor sale", dupa cum a declarat Cassano.
Totusi, AIG nu a reusit sa ramana imuna la turbulentele de la nivelul economiei americane. Operatiunile de writedown (reducerea valorii contabile a activelor) s-au accentuat, absenta lichiditatilor pe piata creditelor afectand siguranta pe care AIG o acorda prin operatiunile sale.
La jumatatea acestui an, pierderile cumulasera 25 de miliarde de dolari (18,3 miliarde de euro) din cauza liniei de protectie a creditelor. Aceasta situatie se pare ca se datoreaza incapacitatii companiei de a preconiza colapsul rapid al pietei imobiliare.
In iunie, Sullivan a fost inlocuit de Bob Willumstad, un fost bancher al Citigroup, care pusese la punct o strategie salvatoare: vanzarea activelor si marirea capitalului.
Insa planul nu a mai putut fi pus in aplicare de el, intrucat autoritatile au intervenit, preocupate de prabusirea mai multor fonduri de pensii si banci. Astfel, s-a trecut la o diminuare a datoriilor companiei in valoare de 14,4 miliarde de dolari (10,6 miliarde de euro) si la vanzarea activelor.
Singurul care pare inca entuziasmat, chiar si in contextul critic in care se afla AIG, este Greenberg.
Dupa ce a acuzat colapsul acesteia ca fiind vinovat pentru pierderile sale personale de mai multe miliarde de dolari, Greenberg a anuntat ca este totusi dispus sa achizitioneze o felie mai mare din actiunile fostului sau imperiu. El a declarat ca vede aceasta situatie ca pe o oportunitate de salvare a companiei si de recuperare a pierderilor. Greenberg spera sa "isi refaca reputatia; in opinia mea, acesta este lucrul pe care si-l doreste mai presus de orice", a conchis Shelp, fostul sau colaborator.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
