Business Internaţional

Davos 2017: criza clasei de mijloc

Joe Biden: Globalizarea şi noile tehnologii afectează puternic clasa de mijloc, motorul tradiţional al creşterii economice şi al stabilităţii sociale în ţările vestice.

Joe Biden: Globalizarea şi noile tehnologii afectează puternic clasa de mijloc, motorul tradiţional al creşterii economice şi al stabilităţii sociale în ţările vestice.

Autor: Catalina Apostoiu

19.01.2017, 00:05 1350
O serie de participanţi la discuţiile de la Forumul Economic Mondial de la Davos, printre care şefa FMI Chris­tine Lagarde, fostul vicepreşedinte american Joe Biden, fostul secretar al Trezoreriei americane Larry Sum­mers şi ministrul italian al finanţelor Carlo Padoan, avertizează cu privire la existenţa unei crize a clasei de mijloc, arătând că sunt necesare măsuri urgente pentru reducerea inegalităţii la nivel mondial, potrivit The Guardian.

Şefa FMI Christine Lagarde a tras un semnal de alarmă privitor la ascensiunea populismului, fenomen alimentat de inegalitate, lipsă de încredere şi lipsă de speranţă.

Lagarde a declarat că a evidenţiat pericolele inegalităţii în creştere cu patru ani în urmă, dar a fost ignorată. „Sper că oamenii vor asculta acum“, a declarat aceasta.

„Cu o creştere mai modestă, inegalitate accentuată, avem ingre­dientele unei crize a claselor de mijloc în economiile avansate“, a declarat aceasta.

Potrivit şefei FMI, soluţia nu este ca ţările să întoarcă spatele globa­lizării, ci un mix de politici menite să stimuleze activitatea şi să asigure faptul că fructele creşterii sunt împărţite mai egal.

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a împărtăşit părerea şefei FMI cu privire la existenţa unei crize a clasei de mijloc.

Potrivit lui Joe Biden, globalizarea şi noile tehnologii „afectează puternic clasa de mijloc, motorul tradiţional al creşterii economice şi stabilităţii sociale în ţările vestice“.

Acesta a adăugat: „Nu putem inversa schimbările aduse în lume de tehnologie, şi nici nu ar trebui. Însă putem şi trebuie să acţionăm pentru a atenua tendinţele econo­mice care provoacă turbulenţe în atât de multe economii avansate şi sub­minează simţul de bază al demnităţii oamenilor“.

Adresându-se direct partici­pan­ţilor, Biden a de­clarat că cei mai bogaţi nu-şi aduc contribuţia şi a cerut ca impozitul pe venit să aibă un caracter mai progresiv.

Reuniunea de la Davos din acest an este dominată de temeri că rezultatele referendumurilor din Marea Britanie şi Italia împreună cu alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA reprezintă o restrângere a globalizării şi o tendinţă către naţionalism şi protecţionism.

Potrivit lui Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei în timpul mandatului lui Bill Clinton: „Cei din clasa de mijloc simt că guvernele luptă pentru cei din ţările aflate în curs de dezvoltare, pentru cei sosiţi recent în ţările lor, pentru grupuri minoritare, dar nu pentru oamenii aflaţi în centrul ţării“. Acesta a adăugat: „Oamenii din clasa de mijloc simt că nu sunt auziţi,  au exprimat acest lucru în votul pentru ieşirea Marii Britanii din UE, referendumul din Italia şi alegerile din SUA“.  Summers a criticat politicile propuse de Trump, spunând că lecţia istoriei este că populismul ajunge într-un final să dău­neze oa­menilor pe care ar trebui să-i ajute. Acesta a declarat că re­du­cerile de taxe i-ar avantaja pe cei deja superbogaţi, iar numărul res­trâns de locuri de muncă mutate în SUA sub pre­siunea lui Trump nu va mai conta în contextul pierderii locurilor de muncă provocate de aprecierea dolarului.

„Cei care vor fi victimele poli­ticilor populiste vor fi cei cu venituri mai mici şi cei din clasa de mijloc în numele cărora sunt promovate astfel de politici“, a declarat Summers.

Ministrul italian de finanţe Pier Calro Padoan a declarat că nu există o soluţie perfectă pentru criză, dar că este important ca problema popu­lismului să fie luată în serios.

catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO