Business Internaţional

Datele a 9,4 milioane de pasageri ai Cathay Pacific Airlines au fost accesate ilegal

Datele a 9,4 milioane de pasageri ai Cathay Pacific...

Autor: Departamentul Economic

25.10.2018, 10:07 38

Acţiunile companiei de transport aerian Cathay Pacific au scăzut cu aproximativ 7%, la minimul a nouă ani, după ce a anunţat că datele a 9,4 milioane de pasageri, precum şi cele ale filialei Hong Kong Dragon Airlines au fost accesate fără autorizaţie, informează Reuters.

Cathay a precizat că este vorba de datele a 860.000 de paşapoarte, 245.000 de cărţi de identitate din Hong Kong, 403 carduri de credit expirate şi 27 de carduri fără codul CVV (aflat pe spatele cardului). Compania a mai anunţat că a descoperit accesarea reţelei în luna martie 2018 iar investigaţiile au confirmat, ân mai, că datele persoanle ale pasagerilor au fost accesate.

O comisie guvernamentală din Hong Kong a cerut companiei să anunţe pasagerii afectaţi cât mai repede. „Oamenii sunt îngrijoraţi pentru faptul că au avut nevoie de prea mult timp ca să facă un anunţ. Piaţa vrea mai multe detalii şi explicaţii”, spune Linus Yip, chief strategist la First Shanghai Securities.

Nu este clar, în acest moment, cine a accesat datele companiei şi pentru ce au fost folosite.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO