Partidul Comunist chinez a decis că a venit vremea redistribuirii avuţiei şi clădirii unei societăţi mai drepte, scrie Bloomberg.
Odată cu creşterea puternică a numărului de miliardari şi a conturilor bancare ale acestora în ultimele decenii s-a adâncit şi inegalitatea. Acum, preşedintele chinez Xi Jinping vrea ca lucrurile să se schimbe, iar sloganul socialist este „prosperitate comună“.
Printre obiectivele campaniei se numără creşterea veniturilor locuitorilor din zonele urbane şi rurale, reducerea diferenţelor de avuţie şi promovarea accesului egal la servicii, susţin oficialii chinezi.
Sectoare întregi au fost obligate să-şi modifice modul de funcţionare. Se pare că niciun colţ al economiei nu are scăpare. Întrebarea este care va fi următorul.
Discursul lui Xi Jinping privitor la „prosperitatea comună“ a căpătat noi accente în acest an, fraza fiind menţionată din ce în ce mai des în cele mai importante discursuri şi în timpul întâlnirilor de la nivel înalt, indicând o schimbare deliberată a politicii.
În primele opt luni ale acestui an, Xi Jinping a menţionat „prosperitatea comună“ de 65 de ori. Acest lucru sugerează schimbările care ar putea apărea la nivelul întregii economii chineze, a doua cea mai mare din lume, chiar dacă detaliile nu sunt prea numeroase.
Investitorii, puşi pe jar, au renunţat la acţiuni din sectoarele afectate şi au pornit la vânătoare de indicii cu privire la următoarele ţinte ale autorităţilor de la Beijing, în timp ce cei mai bogaţi chinezi şi cele mai mari companii şi-au crescut brusc donaţiile în scopuri filantropice. Până în acest an, cei mai mari miliardari chinezi au făcut donaţii de 5 miliarde de dolari.
Acum, se speculează că Beijing-ul ar putea introduce taxe pe proprietate, moşteniri şi câştiguri de capital ca modalitate de redistribuire a avuţiei care se acumulează în relativ puţine mâini.
O mai bună distribuire a veniturilor ar putea da un impuls consumatorilor chinezi care consumă deja cel mai mult din lume pe maşini şi ale căror cheltuieli pe divertisment, haine şi cosmetice sunt depăşite doar de cele ale americanilor.
Însă schimbările ar putea însemna şi riscuri pentru economia mondială. Aducerea sub control a preţurilor, de exemplu, ar putea pune presiune pe cererea Chinei de materii prime, crucială pentru economiile altor ţări.
Iar dacă pesimismul investitorilor nu se va tempera, acest lucru ar putea reduce capacitatea companiilor chineze de a se finanţa, ar putea sufoca inovaţia şi spiritul antreprenorial şi submina economia în ultimă instanţă.
În condiţiile în care China a avut cea mai mare contribuţie la creşterea economiei mondiale în ultimele decenii, efectele s-ar putea resimţi din plin dincolo de graniţele sale.
