Business Internaţional

Cum să scapi de proteste: Liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, a fost arestat din nou în Rusia fix când ieşea pe poarta închisorii

Cum să scapi de proteste: Liderul opoziţiei ruse,...

Autor: Bianca Pavaluca

24.09.2018, 10:02 163

Liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, a fost arestat din nou luni în Rusia, fiind acuzat de încălcarea legilor privind protestele, în momentul în care era eliberat din închisoare după o condamnare de 30 de zile pentru aceleaşi acuzaţii, relatează Reuters.

Informaţia a fost făcută publică de asociatul lui Navalnîi, Leonid Volkov, care a postat un mesaj pe Twitter conform căruia opozantul rus a fost arestat din nou în timp ce ieşea pe poarta închisorii.

Navalnîi consideră că autorităţile ruse continuă să îl aresteze pentru a-l împiedica să mai organizeze proteste împotriva reformei pensiilor.

Peste 800 de persoane au fost reţinute la nivel naţional în urma protestelor împotriva legii pensionării promulgate de preşedintele rus Vladimir Putin.

Alexei Navalnîi, în vârstă de 42 de ani, a fost arestat luna trecută în Rusia pentru plănuirea unor proteste neautorizate în Moscova în luna ianuarie.

Liderul opoziţiei a mai fost condamnat în luna mai la 30 de zile de închisoare pentru organizarea protestelor faţă de politicile preşedintelui Vladimir Putin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO