Business Internaţional

Cum să îţi ţii prietena fericită în ziua de astăzi: spune-i o poveste

Cum să îţi ţii prietena fericită în ziua de...

Autor: Lorena Cornea

09.07.2016, 14:01 12656
Pe vremea lui Shakespeare, cuvântul conversaţie nu însemna doar clasicul discurs verbal, ci încă ceva – în viziunea marelui scriitor englez, o „conversaţie” era un act intim şi ţinea deseori locul cuvântului „sex”.

De când există lumea, oamenii au împărtăşit poveşti în diverse scopuri: pentru a-i amuza pe ceilalţi, a-i convinge sau chiar pentru a-şi întări relaţiile cu ei. Studiile au arătat că felul în care cineva îşi construieşte propria poveste are un impact major asupra sănătăţii mintale (dar şi fizice) a povestitorului. Aparent, oamenii care îşi transformă poveştile într-unele pozitive au mai multă satisfacţie personală în viaţă, a scris The Wall Street Journal.

Povestitorii ar putea fi, de asemenea, consideraţi mai atractivi. Personal Relationships a publicat luna aceasta rezultatele unor cercetări recente, iar din acestea a reieşit că femeile consideră că povestitorii sunt mai atrăgători decât bărbaţii fără aptitudini conversaţionale. Au avut loc trei experimente în care atât femilor, cât şi bărbaţilor care au participat le erau oferite fotografii cu persoane de sex opus, iar apoi o indicaţie despre abilităţile de povestitor ale acesteia.

În primul studiu au participat 71 de bărbaţi şi 84 de femei, iar fiecăruia i s-a spus despre persoana a cărui fotografie le fusese oferită cât de bune îi erau abilităţile: povestitor priceput, povestitor relativ bun sau povestitor slab.

În al doilea studiu au participat doar 32 de bărbaţi şi 50 de femei. De data aceasta, participanţii primeau şi câte un text scris, în teorie, de persoana din fotografie. Jumătate din poveşti erau scrise frumos, teatral, iar jumătate cu un limbaj simplu şi fără figuri de stil.

În cel de-al treilea studiu au participat 60 de bărbaţi şi 81 de femei, cărora li s-a zis că persoana din fotografie este cu siguranţă un povestitor desăvârşit. Bărbaţii şi femeile care au participat la experiment trebuiau să estimeze cam ce statut social şi ce abilităţi de lider aveau cei din poză, bazându-se pe cât de atrăgători păreau.

Evident, rezultatele au fost asemănătoare în toate cele trei studii: femeile au spus că bărbaţii care sunt buni povestitori sunt mai atractivi şi mai potriviţi drept parteneri în relaţii de lungă durată decât cei care nu ştiu să-şi prezinte într-un mod creativ istorioarele, potrivit The Wall Street Journal.

Psihologii cred că femeile consideră că aceşti bărbaţi sunt mai creativi, ştiu să creeze conexiuni emoţional şi pot fi chiar vulnerabili din punct de vedere afectiv, în timp ce pot avea grijă de o familie şi se pot descurca în viaţă.

„Abilităţile de povestitor sunt strâns legate de abilităţile de a susţine o familie – practic, un bărbat arată de poate oferi prin cuvintele bine alese”, a spus Melanie Green, profesor la Univeristy at Buffalo şi conducător al experimentului. Studiul a arătat, totuşi, că pentru bărbaţi nu a contat dacă femeia din fotografie ştia să spună poveşti bune.

„Poveştile sunt foarte intime.”, a spus Kari Winter, istoric şi critic literar la University at Buffalo. „Ele dau povestitorului un sentiment de putere, pentru că are atenţia ascultătorului.”.

După ce cuplul ajunge să se cunoască mai bine, convorbirile devin monotone – se vorbeşte despre job-uri, programe, copii. De multe ori, coversaţiile se rezumă la:„Ziua ta cum a decurs?”.

Psihologii încurjează povestirile şi le consideră chiar importante, pentru a-i aminti partenerului de ce v-a considerat interesant de la bun început. Tineţi minte: o poveste bună poate însemna o relaţie salvată.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO