Business Internaţional

Cum îşi pot ţările desfiinţa impozitele pe venit şi colecta şi mai multe venituri fiscale? O solutie propusa de un profesor din Zurich

Cum îşi pot ţările desfiinţa impozitele pe venit şi...

Autor: Catalina Apostoiu

17.06.2020, 00:05 1453

Marc Chesney, profesor la Universitatea din Zurich, propune o modalitate inovatoare de impozitare care promite să revoluţioneze modul în care guvernele colectează taxe, potrivit nomoretax.eu. Mai exact, Chesney propune im­po­zi­tarea fiecărei tranzacţii de plată cu o microtaxă şi desfiinţarea altor impozite pe venit şi consum.

Potrivit estimărilor acestuia, dacă Elveţia ar percepe o taxă de numai 0,1% pe toate tranzacţiile de plată realizate pe teritoriul său, ţara ar genera venituri de 100 miliarde de franci (93,43 miliarde de euro) pe an. Comparativ, actuala taxă pe valoarea adăugată din Elveţia aduce aproximativ 23 miliarde de franci elveţieni pe an, regimul federal de impozitare al ţării aduce aproximativ 22 miliarde de franci elveţieni, iar taxa de timbru generează aproximativ 2 miliarde de franci. În total este vorba de aproximativ 47 miliarde de franci elveţieni.

Dacă Belgia ar începe să perceapă o microtaxă de 0,7% per tranzacţie de plată, ţara va colecta 344 miliarde de euro sub formă de taxe, în timp ce cheltuielile sale publice pe anul 2017 s-au ridicat la 314 miliarde de euro. Microtaxa de 0,75 poate fie de exemplu plătită în proporţie egală (0,35%) de cei care trimit şi cei care beneficiază de plăţi.

Un avantaj major al microtaxei este că aceasta poate fi colectată direct de băncile comerciale. În acest fel este în­greunată evaziunea fiscală, iar taxa colectată nu va depinde de venitul declarat în declaraţiile fiscale. Totuşi, va fi nevoie ca guvernele să compenseze băncile comerciale care colectează microtaxele pentru serviciile lor de colectare.

Microimpozitarea promite să crească puterea de cum­părare a consumatorilor care îşi au reşedinţa în ţările vest-europene cu un nivel ridicat al impozitării.

De exemplu, Belgia colectează peste 50% din venitul celor cu cele mai ridicate venituri sub formă de impozite pe venitul personal şi contribuţii pentru asigurările sociale.

Dacă această ţară ar adopta microimpozitarea, cei cu venituri mari vor avea o capacitate sporită de a stimula economia belgiană, transformând în acest fel ţara într-o putere economică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO