Business Internaţional

Cum au reuşit autorităţile din Singapore să ţină sub control COVID-19. Ce putem învăţa

Cum au reuşit autorităţile din Singapore să ţină...

Autor: Adrian Popa

13.03.2020, 04:08 224

Coronavirusul a ajuns repede în Singapore, deoarece ţara este un partener comercial apropiat al Chinei. În doar câteva săptămâni, zeci de persoane din statul asiatic sufereau de COVID-19. Totuşi, autorităţile au reuşit să izoleze boala şi să o ţină sub control, transmite MIT Technology Review. 

Autorităţile din Singapore au realizat rapid că „gripa din Wuhan” este mult mai periculoasă decât o gripă sezonieră obişnuită. Au impus imediat restricţii la intrarea în ţară pentru orice persoană care vizitase recent China.

Având experienţa SARS din 2002-2003, experţii în sănătate din statul asiatic au început să analizeze cazurile pentru a găsi asemănări între pacienţi. Astfel, au reuşit să descopere un lanţ complex prin care boala se transmite de la o persoană la alta. Până la sfârşitul lunii februarie, oricine intra într-o clădire publică sau privată trebuia să ofere date de contact, dar şi alte informaţii.

Mai mult, persoanele suspecte de infectare cu 2019-nCoV au fost obligate să respecte reguli draconice de izolare sau carantină. Cei care le-au încălcat au fost pedepsiţi aspru. Un bărbat şi-a pierdut dreptul de rezidenţă după ce nu a respectat regulile de carantină.

La scurt timp după apariţia primelor cazuri au fost dezvoltate teste şi trimise la punctele de intrare în ţară. Rezultatele erau obţinute în cel mult trei ore. În alte ţări, precum SUA sau Marea Britanie, au fost repatriaţi cetăţeni fără ca măcar să fie testaţi.

Încă de la început, premierul din Singapore a făcut apel la calm şi a asigurat populaţia că toate costurile legate de COVID-19 vor fi suportate de stat.

Datorită măsurilor eficiente luate, în Singapore mai sunt mai puţin de 200 de persoane infectate cu noul virus. Totuşi, nu toate statele pot fi la fel de eficiente în combaterea bolii. Sistemul de sănătate din Singapore este unul dintre cele mai avansate şi performante din lume.

Peste 4.700 de persoane au murit din cauza COVID-19. Virusul a infectat mai mullt de 128.000 de oameni la nivel mondial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO