Business Internaţional

Cum au pierdut investitorii bani pentru că l-au împrumutat pe miliardarul Warren Buffett

Warren Buffett a decis să vândă în primul trimestru obligaţiuni denominate în euro cu maturităţi între 8 şi 20 de ani. AFP/Mediafax Foto

Warren Buffett a decis să vândă în primul trimestru obligaţiuni denominate în euro cu maturităţi între 8 şi 20 de ani. AFP/Mediafax Foto

Autor: Luiza Chiroiu

09.06.2015, 00:05 4264

Investitorii care în primele trei luni ale anului au cumpărat obligaţiuni în valoare totală de 3 miliarde euro emise de fondul de investiţii Berkshire Hathaway încep să îşi dea seama că din afacerile făcute cu Warren Buffett cel mai mare beneficiar este chiar miliardarul american.

Buffett a decis să vândă în primul trimestru obligaţiuni denominate în euro, cu maturităţi între 8 şi 20 de ani. Toate cele trei emisiuni din martie se regăsesc în prezent într-un top 40 al obligaţiunilor în euro care au înregistrat cele mai slabe evoluţii în acest an. De asemenea, Berkshire deţine cel mai mare număr de obligaţiuni neperformante din clasamentul întocmit de Bloomberg.

Fondul Berkshire a obţinut finanţări pe termen lung la un nivel al dobânzilor aproape de minimul istoric, în condiţiile în care randamentele obliga­ţiunilor suverane ale Germaniei, indice de referinţă pe piaţă pentru companiile care se împrumută în euro, se îndreptau spre zero. „Warren Buffett este băiat deştept. Dacă Warren Buffett vinde, probabil ar trebui să faci la fel. Berkshire a vândut la momentul cel mai potrivit. E vorba doar despre sincronizare“, a spus Ben Bennett, analist la Legal&General Investment Management, fond care gestionează active de 760 mld. dolari.

De la finalul primului trimestru, economia zonei euro a dat semne de revenire, iar pericolul apariţiei deflaţiei s-a mai diminuat.Volatilitatea de pe pieţele europene a făcut ca randamentele obligaţiunilor germane pe 10 ani să urce până la 1% săptămâna trecută, după ce în aprilie s-au situat la minimul istoric de 0,049%. Astfel, obligaţiunile emise în primele trei luni din acest an de Berkshire au devenit neprofitabile.

De exemplu, în cazul investitorilor care i-au împrumutat lui Buffett 1 miliard de euro cu scadenţa în martie 2035, la o dobândă de 1,625%, preţul obligaţiunilor a scăzut la 85,62 cenţi pentru un euro de la 99,61 cenţi pentru un euro în momentul emisiunii.

Investitorii care au cumpărat obligaţiuni scadente în martie 2027 şi martie 2023 şi-au văzut veniturile reduse cu 8,6 cenţi la un euro şi, respectiv 5 cenţi la un euro, potrivit calculelor Bloomberg.

Supranumit „Înţeleptul din Omaha“ (n.r. oraşul din SUA unde se află sediul Berkshire), Buffett are o avere estimată la 69 miliarde dolari. Cea mai mare parte din aceşti bani este investită în fondul Berkshire, prin care deţine acţiuni la companii precum Coca-Cola, producătorul de petrol Exxon Mobil şi colosul alimentar Kraft-Heinz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO