Caută doar în titlu
Business Internaţional

Cum arată industria armamentului în 2018: Arabia Saudită îşi păstrează titlul de cel mai mare importator de armament din lume, în timp ce SUA este cel mai mare exportator. China vine din urmă

Arabia Saudită îşi menţine poziţia de cel mai mare importator de armament din lume, iar China a urcat pe locul trei în rândul importatorilor, se arată într-o analiză pe anul 2018 a Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), citată de ABC News.

Potrivit cercetătorilor, pe primele locuri în rândul exportatorilor au rămas Statele Unite, Rusia, Franţa, Germania, iar Spania a urcat de pe locul nouă, în 2017, pe locul cinci, în 2018.

Pe de altă parte, între 2017 şi 2018, Israelul a căzut de pe locul cinci pe locul nouă în rândul exportatorilor de armament, iar Marea Britanie a ajuns de pe locul şase pe locul opt, relevă analiza SIPRI, o organizaţie care se ocupă cu cercetările privitoare la conflicte, controlul armelor şi dezarmare..

China a rămas pe locul al şaptelea în rândul exportatorilor, însă a urcat de pe locul şase în 2017 pe locul trei în 2018 în topul importatorilor de armament.

Australia a devenit al doilea cel mai mare importator de armament din lume, depăşind India, care a coborât de pe locul doi pe locul patru.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.