SUA au luat din nou faţa Europei la creştere şi revenire economică din pandemie, mulţumită unei flexibilităţi mai mari a sistemului economic şi reacţiilor rapide şi directe ale autorităţilor. Însă şi sacrificiul de vieţi omeneşti şi de locuri de muncă a fost mai mare. De partea cealaltă, impactul economic al pandemiei a fost mai dur, iar jocurile politice ale unora dintre statele membre ale UE au întârziat aplicarea unui plan comun coerent de acţiune şi reconstrucţie economică.
Pandemia a transformat economia lumii într-un uriaş laborator de sisteme concurente, fiecare cu propria strategie de luptă cu virusul, de respingere a şocurilor şi reparare a pagubelor. Contrastul dintre Europa şi SUA este izbitor, aşa cum a fost şi în criza financiară globală din urmă cu peste un deceniu.
Economia americană, cu uşurinţa cu care distruge şi creează locuri de muncă, tinde să treacă prin recesiuni mai uşoare şi să-şi revină mai repede, în timp ce Europa preferă să-şi onoreze contractul social mai protector cu populaţia în dauna creşterii economice. Tendinţele se menţin şi acum. Spre exemplu, FMI se aşteaptă ca economia americană să-şi revină la nivelul de dinainte de pandemie anul acesta. Europa va ajunge înapoi de unde a căzut abia după mijlocul anului următor.
La fel ca în criza anterioară, guvernul de la Washington a lăsat piaţa să regleze numărul locurilor de muncă, însă a alimentat direct cu energie principalul motor de creştere al economiei americane: cecuri date populaţiei. De asemenea, Rezerva Federală a avut grijă ca pieţelor financiare să nu le lipsească lichiditatea. Această strategie, aplicată şi în 2007-2009, perioada Marii Recesiuni, a ajutat cea mai mare economie a lumii, însă a avut un efect secundar care se simte şi acum - a accentuat inechităţile sociale, alimentând populismul şi aducându-l în cele din urmă la conducerea SUA pe Donald Trump, care a subrezit alianţele politice şi comerciale de decenii ale SUA şi a pornit un război economic mondial.
Acum, FMI a explicat că decalajul dintre SUA şi Europa poate fi atribuit mai multor factori, printre care şi răspunsurilor diferite la pandemie, europenii recurgând la restricţii mai severe, notează AFP. Ecomomista-şefă a instituţiei, Gita Gopinath, a spus că încetineala campaniilor de vaccinare a lăsat Europa „cu câteva luni în urma SUA“. De vină sunt, de asemenea, „tendinţe preexistente şi rigidităţi structurale care datează de dinainte de criză“, economiile europene fiind considerate mai puţin adaptabile decât cea americană.
În SUA, primul şoc a fost mai mic, deoarece pandemia a venit mai târziu, iar în 2021 revenirea a fost mai mare. Nu au existat nici restricţii în al doilea şi al treilea val al pandemiei, astfel că impactul economic a fost mai mic, spune Charlotte de Montpellier, analistă la ING.
Economiştii arată şi spre faptul că UE însă se chinuie să implementeze un plan de stimulare de 750 de miliarde de euro, prezentat anul trecut, care s-ar adăuga programelor de relansare ale guvernelor. Planul comun a fost convenit în iulie, ratificat în decembrie, însă încă nu a fost acceptat de toate statele membre.
Spre comparaţie, FMI apreciază că răspunsul american a fost atât de ambiţios, incluzând stimulente de 1.900 de miliarde de dolari şi un plan de dezvoltare a infrastructurii adoptate de noua administraţie, încât sunt de aşteptat efecte pozitive până în Europa şi alţi parteneri comerciali ai Americii. „Americanii au dat imediat bani consumatorilor: 1.400 de dolari de persoană sau 5.600 de dolari de familie, ceea ce este considerabil“, spune Philippe Waechter, analist la Ostrum Asset Management. Guvernul american a ţintit direct sursa de creştere economică. Cheltuielile consumatorilor contribuie cu 70% la PIB, în timp ce în UE contribuţia cheltuielilor gospodăriilor este de 52%. Unii analişti, dar şi politicieni, sunt convinşi că prin cec-uri stimulentele americane au ajuns în economia reală mai rapid.
De aceea, europarlamentarul Pedro Marques propune, într-o opinie publicată de Politico, ca fiecare european să primească câte un cec de 1.000 de euro. Un alt politician, premierul francez Bruno Le Maire, îi laudă pe americani. „Văd cum cavaleria americană soseşte la timp. Aş fi vrut ca şi cea europeană să facă la fel.“ Europa a fost lovită mai dur de actuala criză şi pentru că este o economie mai deschisă decât cea a SUA. Exporturile au reprezentat în 2019 circa 29% din PIB-ul zonei euro, în timp ce în cazul SUA procentul a fost de 12%, potrivit datelor Eurostat. Iar 2020 a fost „annus horribilis“ pentru comerţul internaţional, situaţie la care a contribuit şi fostul preşedinte american Donald Trump, produsul populismului născut în SUA. America este cel mai mare partener de export al zonei euro.
Însă oficiali şi economişti deopotrivă avertizează împotriva comparaţiilor directe dintre cele două economii, menţionând că o mare parte a divergenţei maschează ajutorul pe care muncitorii şi întreprinderile europene îl obţin prin programele de asistenţă socială şi pentru afaceri extinse din regiune, completate în multe cazuri de scheme generoase de asistenţă în cazul şomajului parţial, scrie Reuters. Aşa ceva ar fi de neconceput în SUA.
Întrebarea cea mai mare, spun ei, este dacă plasa europeană de protecţie socială mai mare va împiedica pe termen lung remodelarea economiei, adică reforma pe care mulţi speră că o va încuraja pandemia.
„Contractul social european duce la o revenire mai lentă“, a spus Daniel Gross, cercetător la Centrul pentru Politici Europene din Bruxelles, despre compromisul implicit între protejarea locurilor de muncă şi a întreprinderilor existente şi permiterea apariţiei altora noi. „Ar putea afecta şi creşterea pe termen mediu, deoarece modificările structurale sunt prea lente“, a avertizat el. Aceiaşi factori au intrat în joc şi când Europa a ieşit mult mai încet decât Statele Unite din criza financiară globală din 2008-2009.
Atunci, durerea din Europa a fost acutizată în state precut Grecia, Spania şi România de măsuri dure de austeritate prescrise de instituţiile financiare internaţionale, inclusiv FMI, şi de Berlin, un contribuabil major la programele de bailout.
Rezultatul a fost şomaj redus în Germania, unde a fost aplicat modelul „kurzarbeit“ de protejare a locurilor de muncă prin reducerea programului de lucru şi plata de către stat a unei părţi din salariu, şi o explozie a numărului de şomeri, în special în rândul tinerilor, în economiile mai slabe. Acum, în timp ce economia UE s-a contractat mai mult, răspândirea modelului „kurzarbeit“ a făcut ca rata şomajului să se modifice doar uşor. Dacă înainte de pandemie nivelul a fost de 6,5%, vârful atins în criză a fost de 7,8%. Şomajul este în scădere în prezent. În schimb, şomajul din SUA a crescut la 14,8% în aprilie 2020, de la 4,4% în martie, apoi a scăzut treptat la 6,3% în ianuarie anul acesta.
„Plasele europene de protecţie socială sunt adânc ancorate în istoria socială şi politică a ţărilor noastre“, a declarat pentru Reuters preşedintele miniştrilor de finanţe din zona euro Paschal Donohoe.
„De aceea, UE a ales să îşi concentreze răspunsul mai degrabă pe protejarea ocupării forţei de muncă prin desfăşurarea unor scheme mari de păstrare a locurilor de muncă, decât să se bazeze pe plăţi de transfer direct“, a spus el. Nu este ceva mărunt faptul că, deşi carantina mai strictă din UE a lovit economia mai dur, prudenţa a salvat vieţi: 5.365 de cazuri de COVID-19 şi 127 de decese la 100.000 de cetăţeni în UE, faţă de 8.910 infecţii şi 162 de decese la 100.000 de cetăţeni în SUA.
