Business Internaţional

Cu ce probleme s-ar putea confrunta băncile greceşti şi românii dacă Grecia iese din zona euro

Cu ce probleme s-ar putea confrunta băncile greceşti şi românii dacă Grecia iese din zona euro

Autor: Andreea Mindrila

14.02.2012, 00:02 2383

"În primul rând ar fi o problemă de restructurare a creditelor care au fost acordate în euro şi a depozitelor constituite în euro pentru că acestea va trebui convertite în noua monedă. Va trebui astfel să se realizeze matchingul, egalitatea dintre active şi pasive", apreciază analistul economic Dragoş Cabat.

O altă problemă este moneda în care s-au finanţat băncile de la alte instituţii de credit, deoarece cursul de schimb în euro va fi foarte dezavantajos. De asemenea, inflaţia va fi foarte mare în primii ani, a adăugat el.

Dragoş Cabat consideră că o altă problemă ar fi modul în care se vor modifica dobânzile la care băncile au acordat credite clienţilor lor, pentru că acestea va trebui ajustate cu rata inflaţiei care va creşte foarte rapid.

Finanţarea statului grec va avea foarte mult de suferit dacă Grecia intră în faliment şi iese din zona euro, subliniază analistul. "Valoarea titlurilor de stat din portofoliu s-ar prăbuşi, iar acest lucru va avea impact asupra finanţării, pentru că dacă statul intră în faliment, activele sale devin junk", spune Dragoş Cabat.

Analistul economic Aurelian Dochia apreciază că dacă statul elen intră în default, băncile greceşti vor avea mari probleme şi multe dintre ele vor intra în faliment, ceea ce ar conduce la prăbuşirea sistemului financiar.

El notează că sucursalele băncilor greceşti din România nu ar trebui să fie direct influenţate de situaţia din Grecia.

"Sucursalele băncilor greceşti din ţara noastră sunt entităţi independente de banca-mamă şi nu ar trebui să fie direct influenţate de contextul financiar din Grecia. Totuşi, unele bănci ar putea fi vândute altor instituţii de credit deoarece participaţiile pe care băncile elene le deţin în cadrul acestora reprezintă active preţioase care pot fi transformate în lichidităţi prin vânzare", spune Dochia.

În privinţa probemelor pe care le-ar ridica creditele şi depozitele în euro în eventualitatea unui default al Greciei, Dochia consideră că şocul va fi foarte mare în statul elen. În România însă nu ar trebui să existe probleme.

"În Grecia, şocul va fi foarte mare pentru că dacă se adoptă drahma, există două posibilităţi: creditele rămân în euro, iar debitorii obţin venituri în drahmă şi nu vor putea rambursa datoriile, sau creditele vor fi convertite în drahmă la un curs foarte nefavorabil pentru debitori, încât aceştia nu-şi vor mai putea plăti ratele", spune analistul. Principala problemă este a monedei în care debitorul îşi obţine veniturile. În România nu ar trebui să existe niciun motiv pentru care creditele şi depozitele să fie transformate în drahmă. În ţara noastră, debitorii obţin veniturile în lei şi îşi plătesc datoriile în euro, a precizat Dochia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO