Business Internaţional

Criza va schimba polii de putere din economia rusa, statul redevenind un jucator important

05.11.2008, 16:19 38

Peter Aven este orice mai putin un oligarh opulent tipic. Pasiunile sale pentru mobilier masiv de birou din lemn de mahon si pentru arta ruseasca preavangardista (1895-1920) sunt cele ce il contureaza pe acesta drept ceea ce este el astazi. Odata ce Rusia se lasa tarata in valtoarea crizei financiare, gradul sau de visare intotdeauna bine cantarit este acela al unui om care a vazut si a trait tot, scrie Financial Times.

"Clientii nostri ne cunosc, au stat alaturi de noi in 1998 si au supravietuit, si ne vor fi alaturi si acum, pentru ca au incredere in noi", a spus Aven, presedintele si coproprietarul Alfa Bank din Moscova. Comparatiile cu 1998 - an in care rubla a pierdut 75% din valoare si in care aproape toate bancile puternice din Rusia s-au prabusit - apar din ce in ce mai des in conversatiile cu miliardarii rusi.
"Nu se compara cu criza din 1998", a fost refrenul atat de des repetat de oamenii de afaceri si de bancheri. Rusia, tara ce se afla pe pozitia a treia din punctul de vedere al rezervelor statului la nivel mondial si care inregistra excedent bugetar in principal datorita rezervelor de petrol, s-a grabit sa solutioneze ceea ce se astepta sa fie o furtuna financiara pe termen scurt.
Acum insa, imaginea ce ne prezinta Rusia este mai dramatica decat s-au temut cei mai multi. "Am avut o crestere uriasa, si asta a condus la bubble-uri, iar acum unele dintre acestea se sparg", a spus Aven, un fost ministru de externe si conform Forbes, omul aflat pe pozitia 243 in topul celor mai bogati oameni din lume.
Problema inerenta este in mare parte aceeasi ca in Statele Unite si Europa de Vest: o mare parte din volumul de credite contractate de economia rusa a fost garantata cu active a caror valoare a scazut dramatic. In Vest, acestea erau in mare parte titluri de valoare gajate cu ipoteci, ce s-au prabusit odata cu criza ce a aparut pe piata imobiliara, in timp ce in Rusia, in cazul unei mari parti din credite, actiunile reprezentau garantiile. In fiecare dintre aceste cazuri, piata maladiva s-a auto-alimentat ca intr-un ciclu vicios, scaderea preturilor a fortat proprietarii de active sa investeasca noi sume de bani pentru a acoperi pierderile; acest fapt a condus catre vanzari fortate si noi scaderi ale preturilor activelor.
In Rusia insa, problemele au fost exacerbate de vulnerabilitatea statului in fata valurilor cu amplitudini diferite ale investitiilor straine. Liniile de credit ieftine, contractate de la bancile straine reprezentau o sursa instabila de finantare pe termen lung a investitiilor. "Intregul nostru sistem financiar se baza pe bani ce proveneau din afara statului, si nu pe economii nationale", a afirmat Elena Sharipova, economist-sef al Renaissance Capital, o alta banca de investitii din Moscova. Cand fluxul de capital din afara statului a fost revarsat, "am devenit extrem de vulnerabili".
In plus, statutul Rusiei de pricipal exportator de petrol si gaze naturale nu ii mai ofera acelasi "confort" ca pana acum. In conditiile in care pretul barilului de petrol se situeaza undeva in jurul valorii de 65 - 70 de dolari, bugetul Rusiei pe 2009 abia poate sta in echilibru. Dupa doua luni de criza, rezervele de valuta ale Rusiei au coborat de la 597 mld. dolari (479 mld. euro) in august la 515 mld. dolari (413,5 mld. euro) in octombrie, in mare parte ca urmare a incercarii de a proteja rubla. Rusia trebuie sa faca fata unor iesiri de capital de 12 mld. dolari (9,6 mld. euro) pana la 16 mld. dolari (12,8 mld. euro) saptamanal. Rata dobanzii pentru creditul interbancar la Moscova a ajuns la 22% la sfarsitul lunii trecute, inainte de a fi readusa ulterior la 17%, de departe cel mai ridicat nivel al acestui deceniu, ce reflecta nivelul de incordare din sistemul bancar. Bancile locale vad cum increderea deponentilor dispare - patru banci de retail confruntandu-se cu retrageri masive, fiind necesara salvarea de urgenta a acestora.
Luna trecuta, banca centrala a instituit primele masuri menite sa previna atacurile speculative asupra rublei, cand au interzis operatiuni de tip swap pe valuta. Analistii incep sa se intrebe insa cat mai pot autoritatile sa tina locul investitiilor straine aproape absente si al pietei de credit paralizate. "Detin suficiente rezerve pentru un an, poate chiar 18 luni", este de parere un economist al unei banci din Moscova.
La fel ca in intreaga lume, criza din sectorul financiar a inceput sa arunce atacuri asupra economiei. Fabricile au inceput sa disponibilizeze o parte din angajati sau chiar s-au vazut nevoite sa se inchida, cumparatorii nu isi mai pot onora obligatiile la furnizori, si multi oligarhi se confrunta cu probleme - ei ar putea sa isi forfeteze catre stat o mare parte din activele pe care le detin in schimbul unor fonduri salvatoare, ca o intoarcere a sortii fata de situatia haotica provocata de privatizarile din anii 1990. Astfel de actiuni ar putea initia o serie de redistribuiri masive de proprietati. "Vor fi ajustari majore, similare celor din 1998", a adaugat directorul Alfa Bank. "Motivele sunt insa foarte diferite. In 1998 statul se confrunta cu o criza a datoriei nationale. Astazi... este in principal o problema a sectorului privat."
In urma cu zece ani, statul nu a putut sa isi duca la bun sfarsit obligatiile dupa ce a luat cu imprumut sume mari de bani de la oligarhi, dandu-le in schimb active in cadrul institutiilor detinute de stat. Acest lucru
le-a oferit pe tava oligarhilor rusi unele dintre cele mai valoroase companii rusesti. Acum insa, ca urmare a planului salvator al statului anuntat luna trecuta, Aven crede ca "multe dintre actiunile companiilor private vor merge catre stat - asta este sigur".
In pofita anuntului conform caruia vor fi oferite de catre stat fonduri salvatoare in valoare de peste 200 mld. dolari (160 mld. euro) si vor fi intreprinse masuri suplimentare ce vor viza nivelul de lichiditati, piata bursiera nu si-a revenit pe deplin: aceasta a pierdut circa 75% fata de valoarea record inregistrata in luna mai.
Fondurile salvatoare, a caror valoare se ridica la 13% din PIB si sunt cele mai importante oferite de oricare dintre statele G8 - cele mai industrializate state ale lumii - nu au putut sa readuca la viata piata creditelor.
Rusul de rand nu a resimtit inca din plin puterea crizei financiare, care pana in momentul de fata a redus drastic averea a doar 3% din populatia care detine actiuni. Mikhail Deliagin, presedintele Institutului Problemelor Globalizarii cu sediul la Moscova, afirma ca adevaratul asasin al economiei - inflatia - nu a atacat in deplinatatea puterii sale.
 
Criza erodeaza economia rusa
  • Problema este aceeasi ca in SUA si Europa: o mare parte din creditele contractate de Rusia a fost garantata cu active a caror valoare a scazut dramatic.
  • In Rusia, in cazul unei mari parti din creditele contractate, actiunile erau folosite pe post de garantii.
  • In plus, in conditiile in care pretul petrolului se situeaza undeva in jurul valorii de 65 - 70 de dolari, bugetul Rusiei pe 2009 abia poate sta in echilibru.
  • Rusia trebuie sa faca fata unor iesiri de capital de 12 mld. dolari (9,6 mld. euro) pana la 16 mld. dolari (12,8 mld. euro) saptamanal.
  • Bancile vad cum increderea deponentilor dispare - patru banci de retail confruntandu-se cu retrageri masive, fiind necesara salvarea de urgenta a acestora.
  • Fabricile au inceput sa disponibilizeze o parte din angajati sau chiar s-au vazut nevoite sa se inchida, cumparatorii nu isi mai pot onora obligatiile la furnizorii, si multi oligarhi se confrunta cu probleme financiare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO