Business Internaţional

Criza din lanţurile de aprovizionare a ajuns şi în industria mobilei

Criza din lanţurile de aprovizionare a ajuns şi în...

Autor: Bogdan Cojocaru

08.09.2021, 00:00 214

În întreaga lume, producătorii de orice, de la dulapuri la maşini şi computere, se confruntă cu o criză de logistică ce a întrerupt aprovizionarea cu mărfuri şi produse esenţiale, ameninţând revenirea economică postpandemică şi provocând creşterea inflaţiei, scrie Financial Times. Mobila este ultimul sector care simte rateurile rotiţelor din lanţul de aprovizionare. Chiar şi companiile gigantice precum Ikea sunt afectate. Producătorul suedez de mobilă DIY a spus că „nu poate prezice“ când aprovizionarea îşi va reveni la normal după „furtuna perfectă de probleme“ care include şi o penurie de şoferi de camioane în Marea Britanie.

„Nu suntem naivi să credem că se va termina în următoarele săptămâni sau chiar luni“, a declarat Henrik Elm, managerul global de aprovizionare al Ikea. Unu din trei producători de mobilă din UE spune că a fost afectat de blocajele din lanţurile de aprovizionare, potrivit unui sondaj trimestrial realizat de Comisia Europeană. La nivel global, costurile ridicate de expediere şi întârzierile de livrare din cauza vremii nefavorabile şi a măsurilor luate pentru oprirea pandemiei de COVID-19 în marile porturi asiatice sunt probleme mari. Transportul este un „coşmar“ în care chiar şi aducerea „unui şurub sau a unei componente mici din Asia poate dura trei luni“, a spus Phillipe Moreau, CEO-ul companiei franceze de mobilă Temahome.

„Am avut 16 containere expediate către SUA în iunie şi iulie şi în august încă nu reuşiseră să ajungă acolo. Timpii de livrare către SUA s-au dublat.“  Moreau a trebuit să devină creativ pentru a menţine deschise liniile de producţie ale companiei după ce lipsa de cherestea, răşină şi oţel a lăsat stocul gol pentru jumătate din cele 600 de articole din catalogul de mobilă.

„Ne-am jucat“, a spus el. „Dacă panourile negre nu erau disponibile, am trecut la cele de stejar sau albe.“ 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO