Business Internaţional

Criza datoriilor din China loveşte în preţul cuprului şi minereului de fier

Cuprul şi fierul sunt folosite sub formă de garanţii care permit companiilor şi investitorilor să se împrumute

Cuprul şi fierul sunt folosite sub formă de garanţii care permit companiilor şi investitorilor să se împrumute

Autor: Daniela Stoican

18.03.2014, 00:02 1581
Nervii investitorilor care şi-au plasat banii în metale industriale precum cuprul sau minereul de fier sunt întinşi la maximum din nou săptămâna aceasta după ce criza datoriilor din China, aflată într-o fază incipientă, a provocat nesiguranţă pe pieţele materiilor prime.

Temerile privind o posibilă criză a creditării în China a schimbat aşteptările anterioare că 2014 va fi un an de creşteri constante ale preţurilor materiilor prime din industrie ca urmare a revenirii economiei mondiale. Preţul cuprului  a scăzut cu 14% de la începutul anului, până la aproximativ 3 dolari pe livră (circa 6.000 $/tonă), pe pieţele contractelor la termen. Minereul de fier s-a prăbuşit până la un minim al ultimelor 18 luni şi a încheiat săptămâna trecută la un preţ de aproximativ 104 dolari pe tonă.

După ani de zile în care a ignorat problemele, guvernul chinez în sfârşit se implică serios în reglementarea sistemului bancar, care a crescut atât de mult încât ar putea să destabilizeze a doua mare economie a lumii. Beijingul a luat măsuri şi pentru a restricţiona creditarea către turnătorii de oţel într-un moment în care cererea reală scade rapid. Datele oficiale indică o scădere de 18% a exporturilor Chinei în februarie.

În afară de faptul că au ajutat la urbanizarea majoră a Chinei din ultimii douăzeci de ani, metale precum cuprul şi fierul sunt folosite sub formă de garanţii care le permit companiilor şi investitorilor să se împrumute. Acest lucru este posibil să fi umflat artificial preţurile resurselor de materii prime industriale, creând rezerve majore de materii prime în depozitele şi porturile din China.

Analiştii estimează că aproximativ 60% din cuprul din depozitele din China este utilizat ca garanţii. Sistemul este acum în curs de prăbuşire, cu consecinţe dramatice pe măsură ce creşte numărul de creditori din China care intră în incapacitate de plată, iar cei care i-au împrumutat se grăbesc să vândă materiile prime folosite ca garanţii pentru a-şi recupera pierderile cât preţurile încă nu au scăzut prea mult. 

Indiferent dacă preţurile metalelor folosite în industrie îşi vor reveni săptămâna aceasta sau vor continua să scadă, turbulenţele recente sugerează că aşteptările ca Beijingul să susţină preţurile şi cele privind consumul viitor al Chinei ar trebui reevaluate.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.03.2014

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO