Business Internaţional

Credeaţi că la noi este evaziune fiscală în turism? Guvernul italian a fost îngrozit de cât de mult se fură într-una dintre cele mai exclusiviste staţiuni de ski

Credeaţi că la noi este evaziune fiscală în turism? Guvernul italian a fost îngrozit de cât de mult se fură într-una dintre cele mai exclusiviste staţiuni de ski

Foto: The Telegraph

Autor: Adrian Voicu

06.01.2012, 10:26 2883

Dacă aveaţi impresia că turismul românesc se practică mai mult prin nerespectarea legilor, aveţi motive să vă liniştiţi.

În urma unei descinderi în Cortina d'Ampezzo, una dintre cele mai exclusiviste staţiuni de ski din Italia, numărul celor care au fost descoperiţi că practică evaziunea fiscală a şocat autorităţile, scrie The Telegraph.

Oficialii italieni au luat urma a 133 de Lamborghini, Ferrari, SUV-uri şi alte maşini de top pe care le-au găsit parcate pe străzile staţiunii, în urma unei anchete rezultând că 42 dintre proprietarii acestora au declarat venituri de mai puţin de 22.000 de euro anual. Alte 16 persoane aveau venituri declarate de sub 50.000 de euro.

Conform autorităţilor fiscale, ar fi aproape imposibil să conduci un BMW de lux sau un Porsche cu salarii atât de modeste, când un rezervor plin de motorină costă 180 de euro.

Alte 118 maşini sport de lux au fost identificate ca aparţinând companiilor, aceasta modalitate de achiziţie fiind preferată pentru reducerile de taxe.

Dar din aceste companii, 19 au declarat pierderi pentru anul 2009-2010, în timp ce 37 dintre ele au anunţat profituri mai mici de 50.000 de euro.

De asemenea, autorităţile italiene au descoperit că multe dintre hotelurile, restaurantele, boutique-urile şi saloanele de înfrumuseţare din staţiune au declarat venituri mai mici decât în mod real.

Chiar înainte de razia care a avut loc la 30 decembrie, mulţi afacerişti din staţiune au declarat că veniturile au crescut de până la patru ori faţă de cât au declarat în aceeaşi perioadă din 2010.

Cel mai şocant caz a fost al unui proprietar de magazin de lux al cărui venit s-a ridicat în urmă cu un an la 1,6 milioane euro, dar care nu a avut niciun document care să ateste declararea acestuia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO