Caută doar în titlu
Business Internaţional

Coronacriza ar putea aduce sfârşitul erei petrolului. OPEC caută soluţii pentru pentru această problemă

Criza coronavirusului pare să fi determinat depăşirea vîrfului de consum al petrolului şi intrarea pe o pantă descendentă, determinând OPEC să caute cele mai bune modalităţi de a gestiona situaţia, relatează Reuters.

Pandemia a a dus la scăderea consumului zilnic de petrol cu până la o treime în prima parte a anului, într-un moment în care creşterea vânzărilor de vehicule electrice şi trecerea la surse regenerabile de energie au generat deja prognoze de scădere pentru cererea de petrol pe termen lung.

Sitaţia a determinat unii oficiali din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, înfiinţată în urmă cu 60 de ani, să se întrebe dacă scăderea dramatică a cererii din acest an este o schimbare permanentă şi cum să gestioneze cel mai bine livrările, dacă epoca petrolului a trecut.

Reuters a intervievat şapte actuali şi foşti oficiali ai OPEC, dintre care majoritatea au cerut să nu fie numiţi, şi care au declarat că situaţia din acest an, care a trimis petrol sub 16 dolari pe baril, a determinat OPEC şi cei 13 membri ai săi să pună la îndoială opniile pe termen lung care aanticipau o creştere a cererii.

În urmă cu doar 12 ani, statele OPEC erau inundate de numerar, atunci când petrolul a atins peste 145 de dolari barilul, pe fondul creşterii cererii.

Acum se confruntă cu o ajustare dramatică, iar grupul va trebui să-şi gestioneze şi mai bine cooperarea cu alţi producători, precum Rusia, pentru a-şi maximiza veniturile în scădere şi va trebui să lucreze pentru ca relaţiile din interiorul grupului să nu aibă de suferit, pentru a-şi menţine cota de piaţă într-o afacere în scădere.

Un oficial, care lucrează în studii energetice în ministerul petrolului al unui membru major OPEC, a declarat că şocurile privind cererea de petrol au dus în trecut la schimbări permanente în comportamentul consumatorilor şi că la fel va fi şi de această dată. "Cererea nu revine la nivelurile anterioare crizei sau este nevoie de timp pentru ca acest lucru să se întâmple", a spus el. "Principala preocupare este că cererea de petrol va fi limitată în următorii câţiva ani în urma progreselor tehnologice rapide, în special în cazul bateriilor auto."

În 2019, lumea a consumat 99,7 milioane barili pe zi (bpd), iar OPEC prognoza o creştere la 101 milioane bpd în 2020. Însă restricţiile impuse global în acest an, care au limitat zborurile şi traficul auto, au determinat OPEC să reducă cifra din 2020 la 91 de milioane barili pe zi, cererea din 2021 fiind văzută sub nivelul din 2019.

Etichete: petrol,cerere,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.