La mai mult de o jumatate de secol dupa ce au patruns in uniunea economica a Europei, companiile europene sparg gheata si urca spre top. In veme ce presiunile catre globalizare cresc, companiile cauta sa angajeze directori executivi care sunt familiarizati cu afacerile internationale si care au experienta in integrarea angajatilor si diviziilor din tari diferite, cu culturi diferite.
In conditiile in care capitalul insusi se globalizeaza, companiile din Europa sunt din ce in ce mai dornice de capital privat si recruteaza personalul mai degraba in functie de realizari decat in functie de nationalitate, lucru care pentru investitori inseamna ca o firma are intentii serioase.
Evolutia remarcabila a lui Duran la Carrefour nu este nici pe departe un caz izolat. In 2005, Unilever a desemnat un francez la conducerea multinationalei americano-olandeze. Cu un an inainte, grupul italian Gucci, condus de familia franceza Pinault, a numit in functia de director executiv un olandez de la Unilever.
In marile economii europene, bursele incep sa aiba caracter international. In Marea Britanie, de exemplu, 34 dintre cele 100 de companii din indicele FTSE 100 au acum directori executivi care nu sunt britanici.
Daca acum un deceniu aceasta lista ar fi cuprins numerosi lideri din tari vorbitoare de limba engleza, precum SUA, Australia sau Irlanda, astazi, pe langa 15 americani mai sunt trei francezi, un suedez, un spaniol, un indian si un cazac - Yong Keu Cha, directorul executiv al grupului minier Kazakhmys.
In Franta, sapte dintre cele 40 de companii monitorizate de indicele CAC 40 sunt conduse de directori executivi din alte tari, lucru care nu se intampla acum un deceniu. In Germania, cinci dintre cele 30 de companii a caror evolutie este masurata de indicele DAX au la conducere straini.
Unul dintre motivele acestei schimbari este faptul ca persoanele de nationalitati diferite au inceput sa ocupe pozitii de conducere. Board-ul Unilever, format din sase membri, locul din care va veni, cel mai probabil, urmatorul director executiv, este format acum dintr-un francez, doi indieni, un sud-african si doi americani.
Niciun olandez sau britanic. Consiliul de conducere al companiei Carrefour este format din cinci membri, dintre care doi spanioli.
Aceasta tendinta nu este chiar o noutate. In 1988, compania franceza de cosmetice L'Oreal l-a numit pe galezul Lindsay Owen-Jones in functia de presedinte si director executiv. Owen-Jones nu era, totusi, foarte diferit de un francez: avea o diploma de la o scoala franceza de business si vorbea fluent limba.
Vanatoarea de manageri de diferite nationalitati vine intr-un moment crucial. Pe masura ce activitatea economica de pe pietele traditionale din Europa si SUA incetineste, companiile europene sunt intr-o competitie crescanda pentru globalizare, care este apreciata adesea ca fiind mai importanta decat strategiile de reducere a costurilor.
"Eu o numesc tropicalizarea Carrefour-ului. Adica este un grup deschis, care munceste foarte mult pentru ce are", spune Duran, nascut dintr-un tata spaniol si o mama nemtoaica, crescut in Madrid si vorbitor de spaniola si germana.
Companiile din SUA au angajat un mare numar de executivi straini in ultimii ani. Totusi, cele mai mari bariere culturale sunt in Europa, unde limba si stilurile de munca variaza de la o tara la alta.
"Nivelul de sus al managementului tinde inca sa fie legat de identitatea culturala a firmelor. Pentru moment, doar cateva companii nu au o anume identitate nationala", spune Junko Takagi, expert in management la universitatea economica Essec de langa Paris.
Totusi, liderii olandezi privesc lumea ca pe propriul lor teren. Din cei 26 de ani in care presedintele si directorul executiv al Gucci, Robert Polet, acum in varsta de 52 de ani, i-a petrecut la Unilever, majoritatea au fost traiti in afara sediului, in Germania, Malaezia, Belgia sau alte tari. In anul 2004, cand familia Pinault a cumparat Gucci cu 8 miliarde de dolari (5,18 miliarde de euro) si a inceput cautarile pentru un director executiv, l-a gasit pe Polet. Gucci avea radacini italiene, un posesor francez, sediul in Londra si piete de desfacere in intreaga lume. "Diferentele culturale cu care m-am confruntat la venirea mea erau influentele anglo-saxone ale predecesorului meu", spune Polet.
Precursorul sau, Domenico De Sole, care a transformat compania in anii '90, avea o educatie si o experienta de afaceri americane. Polet a calatorit in Carolina de Nord si a stat doua zile in casa lui De Sole "pentru a-i intelege personalitatea".
"Am descoperit ca firma Gucci nu era nici frantuzeasca, nici italiana, nici americana, ci mai degraba un amestec de tensiuni istorice si culturale, astfel incat sa fii olandez este, probabil, un lucru bun. Cam asa sunt si olandezii", spune Polet razand. Crescut intr-un mediu cosmopolit, cu studii facute in Olanda si Oregon, lui Polet i-a placut ca diviziile nationale ale companiei erau conduse de oameni din regiune - la conducerea diviziei din zona Asia-Pacific se afla japonez iar divizia din SUA era condusa de un american.
Unii analisti afirma despre companiile europene ca sunt din ce in ce mai dispuse sa angajeze persoane de nationalitati diferite, data fiind ponderea din ce in ce mai mare de straini din consiliile de conducere, ea insasi un efect al globalizarii capitalului. "Acest lucru obliga la integrarea strainilor in cadrul companiilor", este de parere Harm van Esch, un specialist la Russel Reynolds in Amsterdam. In Olanda, aproape jumatate din membrii consiliilor de conducere sunt de alte nationalitati.
Uneori, totusi, multiculturalismul are si efecte secundare. Anul trecut grupul siderurgic indian Mittal a cumparat compania europeana producatoare de otel Arcelor si a anuntat ca va reduce cu 1.000 numarul angajatilor de la o fabrica din Gandrange, in Franta.
Dupa ce conducerea companiei indiene a aprobat reducerea de personal, angajatii francezi au devastat birourile sefilor aruncandu-le mobila pe fereastra.
"Daca o companie europeana ar fi decis sa faca reduceri de personal in India, ma indoiesc ca ar fi intampinat o asemenea reactie", spune Jacob Cohen, profesor de economie la universitatea Insead din Singapore.
In mod evident, sansele de succes in ce priveste un astfel de "transplant" cultural sunt cu atat mai mari, cu cat directorul executiv este un mai vechi angajat al companiei, cum este cazul lui Owen-Jones. Similara este si situatia de la Unilever, companie cunoscuta pentru marcile Lipton sau Knorr, care l-a numit pe francezul Patrick Cescau in functia de lider executiv.
Pentru ca nu a avut o situatie foarte buna in anii de inceput, Unilever a decis sa-si restructureze structura executiva. Ca reflectie a caracterului sau binational, compania avea doi directori executivi si doua sedii centrale, in Rotterdam si Londra. Conform noului plan, Cescau trebuia sa devina singurul lider executiv, primul in istoria de 78 de ani a companiei care nu era nici olandez, nici britanic.
Cescau, in varsta de 59 de ani, si-a inceput cariera la Unilever in Franta, insa primul soc cultural pe care l-a trait a fost in Germania, in ciuda faptului ca era casatorit cu o nemtoaica.
"Mediul de afaceri german este complet diferit, foarte formal. Ierarhia are un rol extrem de important si totul este foarte bine organizat, disciplinat, iar compania are succes. Si nimeni nu scoate un cuvant in engleza, iar tu esti nevoit sa vorbesti germana", spune Cescau.
In Franta, adauga el, "puteam sa ma duc la presedinte, sa-i deschid usa biroului si sa ma asez. In Germania trebuie sa-i scrii o scurta scrisoare in care mentionezi ce anume vrei sa faci. Acum angajatii germani lucreaza fara sa mai raporteze fiecare miscare catre conducere si se adreseaza sefului lor, Henning Rehder, pe numele mic."
Intrebat unde anume vrea sa se stabileasca dupa pensionare, Cescau zambeste si spune ca a cumparat o casa de vacanta in sudul Frantei. "Motivul pentru care am cumparat o casa acolo nu a fost rational. A fost vorba de sentimente, de radacini", spune el.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
