Business Internaţional

Companiile din Grecia se mută peste graniţe pentru a scăpa de austeritate

Companiile din Grecia se mută peste graniţe pentru a...

Autor: Catalina Apostoiu

24.11.2016, 00:00 518

Crizele datoriilor cu care s-au confruntat Grecia şi mai multe alte state europene au condus la reduceri drastice de cheltuieli şi majorări de taxe pentru consolidarea finanţelor publice. Taxele mai mari au determinat multe companii din Grecia să-şi închidă operaţiunile sau să se mute în ţări cu taxe mai mici ca Bulgaria sau Cipru, scrie Reuters. Numărul companiilor cu capital grecesc cu sediul în Bulgaria, unde impozitul pentru companii este de numai 10%, a crescut de la 17.000 la 20.000 în 2010, când Grecia a beneficiat de primul său bailout, potrivit autorităţilor bulgare. Guvernul grec este îngrijorat şi intenţionează să realizeze o serie de audituri în cooperare cu Bulgaria pentru a determina dacă este vorba doar de o schimbare de adresă menită să ajute companiile să evite plata taxelor sau de o relocare fizică a operaţiunilor. Vassilis Kampanis, preşedinte al Federaţiei Consultanţilor Fiscali din Grecia, spune că biroul său este asaltat de greci care încearcă să-şi mute domiciliul fiscal în Bulgaria.

catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO