Business Internaţional

Colonial Bank, cel mai mare faliment bancar american din acest an

16.08.2009, 17:44 116

Colonial Bank, o banca cu sediul in Alabama, cu active in valoare de 25 mld. dolari (17,5 mld. euro), a fost inchisa la sfarsitul saptamanii trecute de catre organele de reglementare, devenind cel mai important faliment din Statele Unite din acest an, scrie Financial Times.

Organele de reglementare au intermediat ulterior vanzarea filialelor si depozitelor bancii catre BB&T, unul dintre cei mai importanti creditori din sud-estul Statelor Unite.

Cele 346 filiale ale Colonial se vor redeschide duminica sub emblema BB&T, potrivit Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC), care a fost numita custodele bancii dupa ce aceasta a fost inchisa de catre Departamentul Bancar de Stat din Alabama. Colonial, care timp de mai multe luni a incercat sa obtina capital de la investitori, a organizat o licitatie in urma cu cinci sau sase saptamani intr-o incercare de a se vinde singura, potrivit unei persoane apropiate.

Incercarea bancii a atras atentia, insa partile interesate au decis sa incheie acordul avand sustinerea FDIC. Cu active de 25 mld. dolari si depozite de 20 mld. dolari, Colonial este de 100 de ori mai mare decat bancile care au dat faliment in acest an.

BB&T va cumpara active, depozite si filiale ale Colonial in valoare de 22 mld. dolari, FDIC pastrand restul activelor. Acordul va costa Fondul de Asigurare a Depozitelor din SUA, potrivit estimarilor, 2,8 mld. dolari. Pentru activele Colonial au mai licitat si alte banci, printre care Toronto Dominion din Canada, BBVA cu sediul in Spania si JPMorgan. Colonial este subiectul unei investigatii federale privind participatia sa in cadrul programului TARP (troubled asset relief programme). Colonial a gasit firme de private equity dispuse sa o cumpere, insa FDIC a evidentiat ca prefera un acord in care in postura de cumparator se afla o alta banca.

„Este evident ca bancile de peste 25 mld. dolari vor fi vandute unor cumparatori strategici, in timp ce bancile cu o valoare estimata la sub 5 mld. dolari vor fi fie inchise, fie vandute unor firme de private equity", a declarat directorul executiv al unei firme de private equity care incearca sa cumpere o banca. „Situatia celor evaluate la o valoare intermediara este inca chestionabila."

 

In cifre

Valoarea activelor: 25 mld. dolari

Valoarea depozitelor: 20 mld. dolari

Numarul filialelor: 346

Achizitii: a cumparat 25 de banci din Florida in perioada 1996-2007

Credite neperformante: 1,7 mld. dolari

Marime: de 100 de ori mai mare decat bancile care au dat faliment in 2009

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO