Business Internaţional

Colapsul bancii americane Bear Stearns genereaza un nou val de panica pe bursele internationale

Colapsul bancii americane Bear Stearns genereaza un nou val de panica pe bursele internationale

Foto: Guliver/Getty Images

18.03.2008, 20:13 41

Banca JP Morgan a cumparat Bear Stearns pentru 2 dolari/actiune. Banca americana de investitii JP Morgan Chase si-a dat acordul pentru achzitionarea rivalilor de la Bear Stearns pentru 240 mil. dolari, cu 90% mai putin decat valoarea de piata inregistrata de catre banca saptamana trecuta.
Actionarii Bear Stearns vor primi titluri ale JP Morgan la o valoare de 2 dolari pentru o actiune Bear, in conditiile in care in sedinta de tranzactionare din 14 martie actiunile bancii de investitii erau cotate la 30 de dolari.
Directorul executiv al JP Morgan a achizitionat Bear Stearns pentru o valoare mai mica decat cea a proprietatilor imobiliare detinute de catre banca, dupa ce clientii acesteia - alarmati de speculatiile privind o lipsa de lichiditate - au retras peste 17 miliarde de dolari in numai doua zile.
Pus fata in fata cu posibilitatea falimentului, Alan Schwartz, directorul executiv al Bear Stearns, a fost nevoit sa accepte tranzactia la mai putin de o saptamana dupa ce declarase ca rezervele de lichiditate ale bancii sunt suficient de puternice pentru a putea rezista in fata crizei ipotecare.
JP Morgan va acorda investitorilor Bear 0,054 actiuni pentru fiecare actiune detinuta in cadrul bancii de investitii, fondurile necesare acestei tranzactii fiind primite de la banca centrala americana.
Fondata in 1923, Bear Stearns a supravietuit Marii Crize din 1929, fiind listata la bursa in 1985. Achizitionarea sa de catre JP Morgan pune capat unui declin de opt luni, inceput in vara lui 2007 dupa colapsul a doua dintre fondurile sale de hedging, puternic expuse pe piata instrumentelor financiare bazate pe creditele subprime.
Valoarea actuala a companiei - ale carei actiuni au atins, in aprilie 2007, nivelul de 158,39 dolari - ridica si mai multe intrebari privind evolutia preturilor actiunilor celorlalte institutii de pe Wall Street. Titlurile Bear Stearns s-au prabusit pe bursa din Frankfurt cu 88%, ajungand pana la 3,63 dolari in sedinta de tranzactionare de ieri.

Socul din SUA s-a resimtit pe bursele europene. Bursele europene si asiatice s-au prabusit dupa ce Fed a anuntat reducerea dobanzii pentru imprumuturile interbancare, iar JP Morgan Chase si-a dat acordul pentru a achizitiona Bear Stearns pentru un pret de 2 dolari pe actiune, scrie presa internationala.
Deutsche Bank si BNP Paribas - cele mai importante banci din Germania, respectiv Franta - au condus declinul pietei financiare europene, iar in Asia, actiunile Mitsubishi UFJ, cea mai mare banca japoneza dupa valoarea de piata, au ajuns la cel mai scazut nivel din februarie 2004 incoace.
Titlurile China Petroleum & Chemical s-au prabusit pe Bursa din Hong Kong, dupa ce nivelul record al pretului petrolului a redus tinta de profit stabilita initial de catre executivii companiei de rafinare a titeiului.
Indicele european Dow Jones Stoxx 600 a pierdut 2,8%, ajungand pana la 295,76 puncte, in timp ce indicele MSCI Asia Pacific a coborat cu 2,4%.
Indicele britanic FTSE 100 pierduse 2,77% pana la ora 14:45, ora Romaniei, in timp ce indicele francez CAC 40 a coborat cu 3,06%, iar cel german DAX cu 3,23%. Indicele nipon Nikkei 225 a incheiat sedinta de tranzactionare in scadere cu 3,7%.
"Aceasta retragere a investitorilor indica amploarea pe care a capatat-o criza financiara", a declarat Emmanuel Soupre de la fondul de investitii Neuflize Gestion, din Paris. "Este un joc de domino care pare fara sfarsit, iar pretul pe care JP Morgan l-a oferit in schimbul Bear Stearns indica faptul ca operatiunile de writedown vor mai continua o vreme", a adugat el.
Indicele Stoxx 600 a pierdut de la declansarea crizei ipotecare pana acum peste 26 de procente, pe fondul amplificarii temerilor privind o incetinire a ritmului de crestere in Europa, in conditiile in care cea mai mare economie din lume se afla din ce in ce mai aproape de recesiune.
Indicele Standard&Poor's 500 a coborat cu 17,7% fata de ultimul nivel record, in timp ce MSCI Asia Pacific s-a prabusit cu aproape 16% anul acesta.
Actiunile Deutsche Bank au pierdut 4,1%, ajungand pana la 67,11 euro, iar cele ale BNP Paribas au inregistrat un declin de 4,8%, pana la 53,78 euro. Titlurile Mitsubishi UFJ au coborat cu 4,2%, ajungand pana la 794 yeni (5,04 euro).
Pretul actiunilor grupului german Siemens a pierdut peste 17%, ajungand pana la 71,89 euro, dupa ce compania a anuntat ca veniturile aferente primului trimestru din 2008 ar putea fi reduse cu aproximativ 900 mil. euro, ca urmare a intarzierilor de onorare a contractelor, dar si a anularii unei comenzi majore.
EADS, grupul care controleaza producatorul de aeronave Airbus, a pierdut 3,6% pana la 15,2 euro pe actiune, dupa ce dolarul si-a continuat declinul in fata monedei europene, atingand un nou minim istoric. Si asta, in conditiile in care preturile contractelor pentru achizitionarea de aeronave sunt stabilite in dolari.
"Ceea ce se intampla in acest moment pe piata este intr-adevar dramatic", spune Emmanuel Soupre. "Daca declinul va continua in acest ritm, companiile nu se vor putea adapta", a adaugat el.

Fed intervine din nou pentru a stopa declinul bancilor. In incercarea de a domoli turbulentele de pe piata financiara americana, Fed a aprobat duminica un imprumut de 30 mld. dolari destinat operatiunii de preluare a Bear Stearns de catre JP Morgan, in acelasi timp anuntand demararea unui program de creditare destinat marilor firme de investitii de pe Wall Street.
O a treia miscare menita sa relaxeze conditiile de pe piata de creditare a fost reducerea dobanzii pentru imprumuturile interbancare cu 0,25%, pana la 3,25%.
Mai mult, banca centrala a anuntat cel mai semnificativ plan de la declansarea crizei ipotecare incoace, prin intermediul caruia va acorda imprumuturi bancilor aflate in dificultate. Programul va putea fi accesat de aproape 20 dintre cele mai importante institutii financiare americane, care se numara printre partenerii directi ai Fed in cadrul tranzactiilor cu obligatiuni emise de catre Trezoreria americana.
Un program similar a pus, saptamana trecuta, la dispozitia bancilor americane 200 mld. dolari, insa in cadrul noului plan vor fi eliminate orice fel de bariere privind sumele care pot fi accesate de catre banci.

Aurul si petrolul au atins noi recorduri. Preturile barilului de petrol si ale aurului au urcat la noi cote record, dupa ce declinul dolarului in fata monedei unice europene a impulsionat investitorii sa se indrepte spre piata materiilor prime.
Barilul de petrol a urcat pana la 111,80 euro, in timp ce aurul a ajuns la 1.032 dolari pe uncie (36,8 dolari/gram), iar preturile celorlalte materii prime au inregistrat cresteri semnificative, din moment ce investitorii au vazut in piata de profil o protectie impotriva declinului activelor exprimate in dolari.
Pretul petrolului cu livrare in aprilie a urcat, pe bursa din Singapore, cu 1,4%, pana la 111,26 dolari pe baril.
In ultimii sase ani materiile prime au inregistrat o crestere sustinuta, iar aprecierea pretului petrolului, aurului si cerealelor a ridicat la cote record inflatia mondiala, mai ales in conditiile in care Fed reduce dobanda de referinta intr-un ritm nemaiintalnit din 1982 incoace.
Inflatia anualizata a Statelor Unite a urcat in 2007 pana la 4,1%, cel mai inalt nivel din ultimii 14 ani, iar indicele chinez al preturilor de consum a ajuns luna trecuta la 8,7%, cel mai rapid ritm din ultimii 11 ani.


Greenspan: America trece prin cea mai devastatoare criza

financiaraIntr-un comentariu publicat in Financial Times, Alan Greenspan, fostul presedinte al bancii centrale americane, scrie despre actuala criza financiara si despre capacitatea modelelor de risk management de a anticipa astfel de crize. In retrospectiva, actuala criza financiara din Statele Unite va fi considerata cea mai devastatoare de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial incoace, scrie Greenspan. Criza va lua sfarsit in momentul in care preturile locuintelor se vor stabiliza si odata cu ele si valoarea proprietatilor pe care se bazeaza titlurile ipotecare care au generat pierderi de ordinul sutelor de miliarde de dolari sistemului financiar american. Aceasta stabilizare va aduce cu sine atat de necesara claritate pe piata pentru ca pierderile nu vor mai fi potentiale, ci materiale. Principala sursa a contagiunii va fi eliminata. Institutiile financiare isi vor reface mai apoi capitalul sau vor disparea. Increderea in restul partilor implicate, guverne, banci centrale sau autoritati de reglementare, se va reface, iar emiterea de credite si titluri isi va relua usor cursul normal. Desi stocurile de locuinte pentru o singura familie ramase vacante au atins un nivel maxim recent, pana cand lichidarea acestor stocuri nu va incepe cu adevarat, nivelul la care preturile la locuinte se va stabiliza ramane o problema, este de parere Greenspan. Din vara anului 2006, sute de mii de proprietari de locuinte, multi fortati de executari silite,
si-au inchiriat locuinte. Astfel au fost scoase la vanzare circa 600.000 de locuinte vacante, iar constructorii, prinsi in declinul rapid al pietei, au adus in mod involuntar 200.000 de locuinte noi pe piata. Ritmul lichidarii acestor stocuri s-ar putea accelera in conditiile reducerii activitatii de constructii de noi locuinte. Nivelul preturilor la locuinte se va stabiliza probabil imediat ce rata lichidarii stocurilor va atinge maximul. Totusi, nu se poate determina cu exactitate peste cate luni se va intampla acest lucru. Criza va lasa in urma multe victime. In mod deosebit va fi afectata o mare parte a sistemului de evaluare a riscurilor financiare. "Cu siguranta", arata Greenspan, "sistemele de stabilire a cerintelor de capital care s-au dezvoltat in ultimele doua decenii vor fi revizuite in urma experientelor recente", scrie Greenspan. "Intr-adevar investitorii cer deja garantii mai mari, iar expertii convocati sub auspiciile Bancii Reglemenelor Internationale vor modifica in mod sigur noul acord Basel II. Tangential, vor fi reanalizate modelele de previziune economica, considerate putin eficiente pentru ca din nou nu au putut anticipa o criza financiara sau inceputul recesiunii", adauga Greenspan. Sistemele de risk management si modelele ce stau la baza acestora trebuia sa asigure protectie impotriva unor pierderi masive. "Problema esentiala este ca modelele noastre de risk management, in ciuda complexitatii pe care au capatat-o, sunt inca prea simple pentru a captura intregul spectru de variabile care guverneaza realitatea economica globala", comenteaza Greenspan. Cea mai credibila explicatie pentru performanta atat de slaba a risk managementului bazat pe modele statistice extrem de complexe este faptul ca datele de baza utilizate pentru a estima structura unui model sunt colectate in general atat din perioade de euforie, cat si de teama, cu dinamici diferite, arata Greenspan. Cum ar putea fi imbunatatite sistemele de risk management? Prin realizarea unui model pentru fiecare faza a ciclului si identificarea semnalelor care ne indica momentul in care s-ar putea produce o schimbare de regim. "Nu spun ca actualele modele nu-si au in mare masura radacinile in lumea reala... dar aceste modele nu capteaza in intregime reactiile umane care rezulta in oscilatii intre euforie si teama", arata Greenspan. Aceasta este dupa parerea lui Greenspan variabila care lipseste atat din cadrul modelelor de risk-management, cat si celor macroeconometrice. "Nu vom fi niciodata capabili sa anticipam toate discontinuitatile de pe pietele financiare", iar "risk managementul nu poate ajunge niciodata la perfectiune", arata Greenspan. "Din actuala criza, ca si din cele trecute, putem invata multe, iar din punctul de vedere al politicilor ne vom inspira pe viitor din aceste lectii", incheie Greenspan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO