Business Internaţional

Cine este Jack Ma, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi fondatorul gigantului Alibaba, care a fost lovit din plin de statul chinez

Cine este Jack Ma, unul dintre cei mai bogaţi oameni din...

Autor: Eduard Ivanovici

28.12.2020, 17:16 1001

Jack Ma, fondatorul companiei de e-commerce Alibaba şi al treilea cel mai bogat om din China, a fost luat recent în vizor de autorităţile de la Beijing după ce compania-soră Ant Group a prezentat o serie de nereguli fiscale înainte de listare.

Debutul pe bursele din Shanghai şi Hong Kong, care ar fi reprezentat cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) a anului, a fost oprit în condiţiile în care bursa din Shanghai a declarat că firma prezintă „probleme majore”, incluzând aici un set de schimbări raportate la mediul de reglementare al fintech-urilor.

Cel care ar fi oprit listarea ar fi preşedintele Xi Jinping, decizia venind după declaraţiile lui Jack Ma, miliardarul criticând vehement autorităţile de reglementare financiară din China, scria în urmă cu o lună The Wall Street Journal.

Ma a declarat în cadrul unui summit de pe 24 octombrie că sistemul de reglementare financiară continuă să sufoce inovaţia şi trebuie reformat imediat dacă plănuieşte să alimenteze creşterea economică din ţară. În începutul lunii trecute, agenţia de ştiri Reuters a semnalat că discursul miliardarului ar putea genera o serie de evenimente care ar duce într-un final la oprirea listării.

Jack Ma, care a fondat Alibaba în 1999 în urma unei investiţii de 60.000 de dolari, adunaţi de la 80 de prieteni din Hangzhou, a devenit în ultimele două decenii unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din lume.

De asemenea, Ma a fost până nu demult cel mai bogat om din China, fiind depăşit de şeful Tencent Pony Ma şi fondatorul Nongfu Spring Zhong Shanshan. Averea lui Ma ajunge în prezent la 49,3 miliarde de dolari, conform Bloomberg Billionaires Index.

În 1995, în timpul unei călătorii în Statele Unite, Jack Ma a aflat cum „funcţionează” internetul, fiind surprins de faptul că motoarele de căutare nu i-au oferit niciun rezultat pentru brandurile de bere din China. Mai mult, nu a reuşit să găsească nicio informaţie despre ţara sa natală. Când s-a întors acasă, Ma a decis să lanseze China Pages, un registru online al companiilor interesate de export, cunoscut drept prima afacere online din China. Patru ani mai târziu, Ma a mai făcut un pariu în mediul digital: retailerul online Alibaba.

Povestea lui Ma începe în Hangzhou, un oraş cu 10 milioane de locuitori din apropierea Shanghaiului, unde s-a născut, în 1964, într-o familie de artişti. Jack Ma nu a excelat niciodată la matematică, motiv pentru care a reuşit să intre la facultate abia din a treia încercare, absolvind în 1988 Institutul Profesorilor din Hangzhou. Miliardarul a declarat că a fost respins la mai multe interviuri de angajare, inclusiv pentru un post de manager în cadrul lanţului de restaurante KFC.

Totuşi, Ma a reuşit să ajungă profesor de engleză, câştigând circa 12 dolari pe lună la o universitate locală. Mai târziu, a fondat o companie de traduceri, prin intermediul căreia a ajuns pentru prima dată în SUA.

În prezent Alibaba este unul dintre cei mai mari retaileri online din China, iar vânzările au depăşit 56 de miliarde de dolari în timpul evenimentului de shopping – Single’s Day – de anul acesta. Comenzile au ajuns la circa 583.000 pe secundă în cel mai bun moment al evenimentului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO