Business Internaţional

Cine este Gulen Fethullah, inamicul de moarte al lui Erdogan

Cine este Gulen Fethullah, inamicul de moarte al lui Erdogan

Autor: Alexandra Marcu

16.07.2016, 16:06 7927
Gulen exercită o influenţă deosebită în Turcia, controlând poziţii cheie din poliţie şi justiţie, acestea fiind folosite pentru a ataca adversarii politici, scrie în cartea “Armata Imamului” jurnalistul Ahmet Sik, care a ajuns la închisoare după pulicarea volumului.
Fethullah Gulen este unul dintre cei mai importanţi oameni din lumea islamică. Mişcarea condusă de Gulen a luat naştere în anii ’60, în oraşul Izmir, acolo unde el a fost preot musulman. Guleniştii conduc şcoli din 140 de ţări, inclusiv de pe teritoriul SUA, una dintre cele mai mari organizaţii de sindicate din Turcia, Tuskon şi Zaman, ziarul cu cel mai mare tiraj din ţară.

Gulen este un lider de opinie islamic care susţine dialogul dintre musulmani, democraţia şi inovaţia. Învăţăturile lui sunt derivate din islamul sunnit şi sunt modernizate. El a iniţiat dialogul cu Vaticanul şi chiar cu unele organizaţii evreieşti. Fethullah Gulen este implicat activ în dezbateri sociale privind viitorul statului turc şi islamismul în lumea modernă. 

Susţinătorii lui Erdogan acuză guleniştii de formarea unor fortăreţe în poliţie, în special în contraterorism şi spionaj. Premierul a răspuns anchetei declanşate împotriva guvernului aflat la putere prin eliberarea din funcţie a multor oficiali din cadrul poliţiei, printre care şi şeful poliţiei din Istanbul.

Principalele preocupări ale susţinătorilor lui Gulen sunt educaţia, combaterea ignoranţei, a conflictelor şi a sărăciei.

În 1999, când Fethullah Gulen a plecat în SUA pentru un tratament medical, a fost difuzat un mesaj video la televiziunea turcă pe care l-a negat, spunând ca a fost falsificat:

„Trebuie îndepărtate arterele din sistem, fără ca cineva să observe... Trebuie să aşteptaţi momentul potrivit până când veţi deţine toată puterea”, suna mesajul de pe casetă. Gulen a rămas în SUA şi nu s-a mai întors de atunci în Turcia.

Muhammed Fethullah Gülen s-a născut în anul 1941 într-o localitate din estul Turciei şi este un predicator şi autor turc, auto-exilat în Pennsylvania (SUA).

Fethullah Gülen a devenit un învăţat islamic şi gânditor, precum şi un scriitor şi poet prolific. El a învăţat ştiinţele religioase de la câţiva învăţaţi musulmani şi maeştri spirituali foarte cunoscuţi. Gülen a studiat de asemenea şi principiile şi teoriile ştiinţelor moderne sociale şi fizice. În 1958, după ce a obţinut rezultate deosebite la examene, a fost premiat cu licenţa de predicator al statului, şi la scurt timp i s-a oferit un loc de muncă în Izmir, a treia provincie ca mărime a Turciei. În acest oraş s-a cristalizat tot ceea ce el a studiat şi a reprezentat baza muncii lui. În predicile pe care le ţinea, acesta sublinia problemele sociale apăsătoare ale acelor timpuri: ţelul lui principal era să atragă atenţia tinerei generaţii asupra iluminării intelectuale prin activism şi spiritualitate.

El este privit ca iniţiatorul şi omul care a inspirat mişcarea socială mondială cunoscută sub numele de Mişcarea Gulen, care a devenit un fenomen semnificativ în Turcia şi pe plan internaţional. Comunitatea inspirată de către predicatorul islamic Fethullah Gulen cuprinde în prezent câteva milioane de adepţi. Aceştia s-au implicat în sute de proiecte concentrate pe societatea civilă şi au deschis mai mult de 800 de şcoli pe tot globul. De asemenea, au fost puse bazele a numeroase organizaţii de voluntariat non-profit, fundaţii şi asociaţii în Turcia şi peste hotare care sprijină acordarea de burse şcolare. În iulie 2008, el s-a aflat în topul celor o sută de intelectuali publici, în revista Foreign Policy. Fethullah Gulen trăieşte din 1999 în auto-exil, în Pennsylvania, Statele Unite. Învăţăturile lui sunt derivate din islamul sunnit şi sunt modernizate. De asemenea, Fethullah Gulen este implicat activ în dezbateri sociale privind viitorul statului turc şi islamismul în lumea modernă.

În 1963, după îndeplinirea serviciului militar, Fethullah Gulen a co-înfiinţat o asociaţie anti-comunistă, unde purta discuţii despre moralitate. În 1964, acesta devine o persoană influentă în rândul tinerilor şi oamenilor obişnuiţi. Autorităţile statului turc nu erau de acord cu discursurile pe care le susţinea Fethullah Gulen şi cu influenţa crescândă pe care acesta o avea în rândul oamenilor. 

Gulen priveşte cu naturalism pluralismul şi diversitatea, acesta afirmând că este foarte important ca distincţia dintre cei doi termeni să fie transmisă explicit oamenilor. El crede că diseminarea credinţei într-o lume civilizată se poate face doar prin persuasiune. Toleranţa este atât cuvântul – cheie, cât şi practica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO