Business Internaţional

Cine este Carlos Ghosn, omul care a restructurat din temelii Renault, considerat un star al companiilor auto

Cine este Carlos Ghosn, omul care a restructurat din...

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

19.11.2018, 15:35 1028

Carlos Ghosn, 64 de ani, este perceput drept unul dintre cei mai puternici executivi din industria auto mondială.

După ce a restructurat radical Renault şi a reîntors compania la profit la sfârşitul anilor 90, el a început să fie cunoscut în Franţa drept ”le cost killer”.

La începutul anilor 2000, el a condus una dintre cele mai agresive campanii de restrângere a operaţiunilor din industria auto şi a salvat Nissan de la faliment, motiv pentru care a fost numit de revista Fortune, în 2002, ”Omul Anului”, în ediţia asiatică.

Lui Ghosn i-a fost oferită conducerea a două companii gigant, General Motors şi Ford.

Carlos Ghosn se află la conducerea Renault din 2005, perioadă în care Automobile Dacia a devenit cea mai mare companie din România şi cel mai mare exportator din economie. „România este o ţară competitivă în momentul de faţă. Noi ne luptăm să o menţinem competitivă deoarece miza este mare pentru noi. Vom face totul pentru a ne asigura că furnizorii noştri şi uzina din România rămân competitive. Este o uzină foarte mare pentru noi şi avem o prezenţă mare pe piaţă“, a spus Carlos Ghosn într-un interviu acordat în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

în 2016, după ce a devenit şi preşedinte al Mitsubishi Motors, Carlos Ghosn, CEO al Renault şi Nissan Motor, era perceput că trecând în faţa şefilor celor mai mari trei companii auto americane la capitolul plăţi, conform Wall Street Journal.

Scandalul actual din Japonia vine la cinci luni după ce Ghosn a primit din partea acţionarilor Renault un pachet salarial de 7,4 milioane de euro, pentru 2017.

Născut în Brazilia, Ghosn şi-a început cariera la Michelin, iar în 1996 a trecut la Renault.

Nu a făcut niciodată un secret din faptul că aprecia că există mult prea mulţi fabricaţi auto în lume, de unde nevoia de consolidare, alianţa Renault, Nissan, Mitsubishi fiind un exemplu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO