Business Internaţional

Cine a câştigat de fapt meciul Italia-Spania-Germania de la Bruxelles?

Cine a câştigat de fapt meciul Italia-Spania-Germania de la Bruxelles?

Autor: Alin Constantin Pilat

30.06.2012, 10:58 1782

"Nu îmi place discuţia despre «cine a câştigat, cine nu a câştigat, Italia, Germania sau Spania»", a declarat Schauble, în timpul unui discurs în faţa deputaţilor germani.

Această manieră de a prezenta lucrurile arată "un mod de gândire perimat şi învechit", a adăugat el. Politica "nu este ca fotbalul", iar o decizie "bună pentru Europa" în seamnă că toată lumea a câştigat", a menţionat ministrul.

Summitul Uniunii Europene de la Bruxelles s-a soldat vineri cu un compromis interpretat de majoritatea comentatorilor europeni drept un abandon al cancelarului german, Angela Merkel, al unor opinii importante. Presată de Spania şi Italia, Germania a admis noi atribuţiuni fondurilor de salvare europene FESF şi MES.

Dar "cancelarul a reprezentat şi a impus ceea ce este politica de guvernare germană veche de ani de zile", a declarat Schauble, explicând că Berlinul nu a cedat la principiul esenţial de condiţionare a ajutoarelor acordate ţărilor în dificultate.

"Vorbim mereu despre lucruri de parcă ne trasăm mereu linii roşii" de netrecut, pe care le-am trecut oricum, a adăugat ministrul, "este greşit".

Câţiva oficiali social-democraţi (SPD, grupare politică de opoziţie) au adus vineri această critică.

În timpul unui interviu acordat postului de televiziune Phoenix, directorul Băncii Centrale Europene (BCE), Jorg Asmussen, de asemenea german, a declarat că Angela Merkel "nu a fost singură" în Europa.

"O întreagă serie de ţări i-au împărtăşit poziţia, de impunere a unor controale şi de stabilitate", a declarat acesta, făcând referire la Finlanda, Austria, Slovacia şi Estonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO