Business Internaţional

Cele mai folosite expresii de pe Facebook. Expresia ”LOL” se apropie de sfârşit

Cele mai folosite expresii de pe Facebook. Expresia...

Autor: Madalina Cerban

10.08.2015, 14:37 3032

Inspirat dintr-un articol din publicaţia The New Yorker, intitulat "Hahaha vs Hehehe", reţeaua de socializare Facebook a realizat acest studiu pentru a vedea modul în care s-au schimbat tiparele în privinţa veseliei online.

Studiul i-a vizat pe utilizatorii americani ai platformei de socializare şi a analizat textele publicate pe Facebook în ultima săptămână din luna mai. Potrivit acestei cercetări, râsul este destul de comun în mediul online: 15% dintre utilizatorii reţelei de socializare şi-au exprimat veselia într-un comentariu publicat în săptămâna analizată.

Totodată, potrivit respectivului studiu, cea mai comună modalitate de exprimare a râsului pe platforma de socializare este "haha" (51,4%), urmată de emoticoane variate (33,7%) şi de "hehe" (13,1%). "LOL" este folosit în doar 1,9% dintre mesajele publicate.

Acest studiu a analizat "postările" de pe Facebook şi nu a inclus conversaţiile dintre utilizatori, în care este mult mai probabil ca internauţii să îşi exprime frecvent veselia, conform dailymail.co.uk.

Potrivit aceluiaşi studiu, bărbaţii şi femeile folosesc modalităţi diferite pentru a-şi exprima online amuzamentul. Astfel, bărbaţii tind să folosească mai mult "haha" şi "hehe", în timp ce femeile preferă emoticoanele.

De asemenea, adolescenţii folosesc mai mult emoticoane, în timp ce tinerii de până în 29 de ani folosesc mai mult "LOL".

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,49 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO