Business Internaţional

Cel mai influent ziar american a ajuns la mana unui mexican

18.01.2009, 17:31 28

Pe fondul dificultatilor financiare in crestere cu care se confrunta industria ziarelor, tirajelor si veniturilor din publicitate in scadere, mai multi investitori, de la cel mai bogat om din America Latina pana la oligarhi rusi, investesc in titluri de renume din Occident, conform presei internationale.

Publisherul cotidianului The New York Times, cel mai influent ziar american, se afla in discutii cu miliardarul mexican Carlos Slim (foto), 69 de ani, cu o avere de aproximativ 60 mld. dolari, cu privire la o investitie de mai multe sute de milioane de dolari in cadrul companiei menite a o ajuta sa-si depaseasca problemele financiare. Una dintre optiunile luate in calcul este reprezentata de o emisiune de actiuni preferentiale, similara unui imprumut, dar care nu i-ar oferi lui Slim drepturi de vot. Discutiile sunt in desfasurare si este posibil ca acestea sa nu duca la incheierea unui acord.
Al treilea mare publisher de ziare din Statele Unite opereaza disponibilizari, ingheata majorarile salariale acordare angajatilor din afara sindicatelor, isi reduce dividendele si vinde spatiu publicitar pe prima pagina in incercarea de a atrage fonduri pentru a putea rambursa credite de 400 de milioane de dolari in mai. Firma New York Times si-a pierdut 13% din valoarea de piata in acest an, dupa declinul de 58% inregistrat anul trecut, in conditiile in care se confrunta cu o scadere a vanzarilor de publicitate si un declin al tirajului.
New York Times anunta pe 8 decembrie ca si-ar putea ipoteca sediul din Manhattan in vederea obtinerii unui imprumut de pana la 225 de milioane de dolari care sa ajute compania sa-si plateasca datoriile. Compania cauta in acelasi timp un cumparator pentru participatia de 17,5% pe care o detine in cadrul echipei de baseball Boston Red Sox. Participatia ar putea valora pana la 166,3 milioane de dolari, conform Barclays Capital.
In Europa, fostul spion KGB Alexander Lebedev este implicat in discutii in vederea achizitionarii Evening Standard, dar si a altor ziare influente din Marea Britanie precum The Independent, in vederea cladirii unui imperiu in acest sector in Europa Occidentala. "Lebedev este interesat de titluri cu renume din media occidentala aflate intr-o pozitie economica dificila", a declarat Artirom Artiomov, purtatorul de cuvant al lui Lebedev.
The Daily Mail & General Trust (DMGT) a anuntat potentiala vanzare a Evening Standard catre Lebedev. Daca se va ajunge la un acord, Lebedev va discuta achizitionarea unei participatii de 76% in cadrul ziarului, DMGT dorind sa pastreze un pachet semnificativ pentru un numar de motive, cum ar fi posibilitatea redresarii tirajului si veniturilor din publicitate. Desi discutiile nu au ajuns in impas, se pare ca acestea au fost prelungite pentru ca o serie de detalii trebuie clarificate. "Se poarta discutii privind vanzarea Evening Standard catre Alexander Lebedev si alte parti, insa acestea ar putea sau nu duce la o oferta concreta", au declarat oficialii companiei.
Lebedev, care detine 49% din ziarul rus Novaya Gazeta, a lansat o oferta initiala pentru Evening Standard anul trecut, insa aceasta a fost respinsa de Lord Rothermere.
Un alt anunt vizeaza intentia fondului de investitii Sablon International, condus de Alexandre Pougatcev, fiul de nationalitate franceza al oligarhului rus Serghei Pougatcev, de a-si majora detinerea in cadrul France Soir la 85%. Jean-Pierre Brunois, proprietar al titlului din 2006, va pastra un pachet de 15% din actiunile companiei.
Conform managementului France Soir, salariatii s-au aratat favorabili acestei solutii. France Soir, cu un tiraj de peste un milion de exemplare in anii '60, a ajuns in prezent la un tiraj de aproximativ 23.000 de exemplare.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO