Business Internaţional

Cei mai mari trei consumatori de cărbune din lume se pregătesc să ardă şi mai mult din cel mai murdar combustibil fosil

Cei mai mari trei consumatori de cărbune din lume se...

Autor: Catalina Apostoiu

17.03.2021, 00:05 29891

Cei mai mari trei consumatori de căr­bune din lume, cel mai poluant combustibil fosil, se pregătesc să-şi creas­că gradul de utilizare într-o mă­sură atât de mare, încât va fi ca şi când scăderea emisiilor indusă de pan­demie nu s-a produs niciodată, scrie Bloomberg.

Centralele energetice din SUA vor consuma cu 16% mai mult cărbune în acest an comparativ cu 2020, şi apoi cu alte 3% în 2022, potrivit Agenţiei de Informaţii în Do­me­niul Energiei (IEA). China şi India, care reprezintă împreună aproape două treimi din cerere, nu au nici ele vreun plan să-şi diminueze consumul în viitorul apropiat.

Acest lucru înseamnă emisii mai mari, un obstacol în calea acţiunilor de combatere a schimbărilor clima­tice înaintea discuţiilor interna­ţio­nale din acest an menite să crească ni­velul ambiţiilor faţă de angaja­mentele asumate în cadrul Acordului de la Paris.

În SUA, creşterile ar putea submina eforturile preşedintelui Joe Biden de a restabili America drept lider de mediu şi spori presiunile asupra acestuia pentru o implemen­ta­re rapidă a agendei privind climatul.

În SUA, creşterea gradului de utilizare a cărbunelui are legătură cu majorarea preţurilor gazelor natural şi redresării de pe urma pandemiei. În cazul Chinei şi Indiei, creşterea reflectă o cerere mai mare de electricitate care menţine cărbunele pe poziţia de sursă dominantă de generare de energie.

Deşi stimulentele lansate de Biden nu s-au concentrat pe energia verde, un viitor pachet de măsuri privind infrastructura este de aştep­tat să includă planuri de atingere a obiectivelor privind schimbările climatice prezentate în campanie.

Pe termen mai lung, perspectivele legate de cărbune sunt mai sumbre. Deşi consumul celor mai mari consumatori ar putea creşte în 2021, pieţe emergente care păreau cândva baza cererii pe termen lung  întorc spatele cărbunelui în condiţiile în care finanţarea devine mai dificilă, iar alternative ca gazele şi regenerabilele devin mai accesibile şi mai ieftine.

Mai întâi însă, cărbunele va cunoaşte o revenire care va ridica cererea totală la nivel mondial în acest an după două scăderi anuale succesive, potrivit estimărilor IEA. Previziunea sa privind o creştere cu 2,6% a consumului în acest an reflectă aşteptări pentru un avans în fiecare regiune a lumii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO