Business Internaţional

Cei doi indicatori care pot determina dacă raliul GameStop se apropie de sfârşit. Acţiunile lanţului de magazine au scăzut cu 30% în ultima şedinţă de tranzacţionare

Cei doi indicatori care pot determina dacă raliul...

Autor: Eduard Ivanovici

02.02.2021, 15:04 2109

GameStop s-a bucurat de un traseu spectaculos în ultimele săptămâni şi ar putea replica succesul în viitorul apropiat. Lanţul de magazine a atins săptămâna trecută un nou maxim istoric, preţul unei acţiuni ajungând la 483 de dolari, transmite CNBC.

Luni, preţul s-a oprit în dreptul sumei de 225 de dolari, după un declin de 30%, însă creşterile din ultima lună sunt de aproximativ 1.600%.

Opţiunile de cumpărare 

 Totuşi, când analizăm o acţiunile unei companii care a avut un astfel de parcurs, este important să aruncăm o privire asupra opţiunilor pe care le implică acţiunile în momentul în care firma înregistrează creşteri, spune Julian Emmanuel, strateg în cadrul furnizorului de servicii de brokeraj BTIG.

Opţiunile de cumpărare reprezintă pariuri conform cărora acţiunile vor continua să crească. Un proces agresiv de cumpărare poate ajuta acţiunile de mare risc să crească tot mai mult până opţiunile propriu-zise vor deveni prea scumpe.

„Preţul ridicat al opţiunilor ar putea ridica nivelul acţiunilor (...) Este dificil să menţii un grad de interes speculativ când a devenit deja prea scump să faci rost de opţiunile de cumpărare”, a adăugat Emmanuel, adăugând că opţiunile GameStop au devenit prea scumpe pentru a mai fi considerate un avantaj.

Cerere redusă

„De obicei când acţiunile scad, nivelul de volatilitate creşte. În acest caz, pe măsură ce oamenii se reorientează către alte zone, vom vedea cum scad atât preţul acţiunilor, cât şi nivelul de volatilitate”, a declarat Chris Murphy, strateg al firmei de brokeraj Susquehanna International Group.

În ceea ce priveşte opţiunile GameStop, gradul implicit de volatilitate pe 30 de zile ajungea vineri la 430%, însă a coborât la 375% şi continuă să scadă. De asemenea, retailerul a fost afectat de restricţiile impuse de platforma de trading Robinhood. Aplicaţia a limitat cumpărarea acţiunilor, însă le-a permis investitorilor să vândă.

Recent, Robinhood a interzis cumpărarea acţiunilor GameStop pentru clienţii care deţin peste 20 de acţiuni în cadrul lanţului de magazine.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO