Business Internaţional

Cea mai mare organizaţie a musulmanilor din Indonezia care "luptă" împotriva grupării Stat Islamic

Cea mai mare organizaţie a musulmanilor din Indonezia...

Autor: Bianca Dorobanţu

06.12.2015, 19:01 345

Marile comunităţi musulmane ale lumii depun constant eforturi pentru a elimina extremismul islamic. În Indonezia, ţara în care se află cea mai mare comunitate de musulmani, a luat amploare o mişcare anti-extremism, scrie The Huffington Post.

Marea Britanie se află printre ţările care au organizat campanii împotriva grupării teroriste Stat Islamic. De asemenea, gigantul YouTube s-a implicat în prevenirea actelor teroriste şi a încercat să îi înveţe pe o parte din musulmanii americani să recunoască mesajele extremiste.

Nahdlatul Ulama (NU) este cea mai mare organizaţie islamică independentă, fondată în urmă cu 90 de ani, cu peste 50 mil. membri. Scopul organizaţiei este de a reduce radicalismul, extremismul şi terorismul prin practicarea unui islam mai “tolerant”.

Iniţiativa NU anti-extremism a fost lansată în timpul unei conferinţe care a durat trei zile în urma atacurilor teroriste de la Paris pe care vice-preşedintele organizaţiei, Jusuf Kalla, le-a condamnat, spunând că religia musulmană nu justifică niciodată asemenea acte de terorism.

Aceste conferinţe au loc anual şi sunt organizate de Ministerul Afacerilor Externe indonezian încă din anul 2002, în urma  atentatelor de la 11 septembrie din America.

Prin organizaţii nonguvernamentale fondate în America pentru a găzdui seminarii şi conferinţe, Membrii NU îşi propun să îşi propage ideile pe un teritoriu cât mai extins, astfel încât să reducă extremismul. În Indonezia se înfiinţează inclusiv un “centru de prevenire”, prin care studenţii vorbitori de arabă sunt învăţaţi să recunoască propaganda islamică.

Şi în Indonezia există manifestări ale extremismului islamic, în ultimii ani au avut loc atentate teroriste pe plaje şi hoteluri de lux, însă Organizaţia NU doreşte răspândirea islamului indonezian, care este mai tolerant decât cel din Orientul Mijlociu.

Deşi în Indonezia musulmanii sunt majoritari ca populaţie, ei trăiesc alături de comunităţi hinduse şi budiste, motto-ul naţional indonezian fiind “unitate în diversitate”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO