Business Internaţional

Ce ţări mai impun restricţii pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2

Ce ţări mai impun restricţii pentru a limita...

Autor: Elena Crangasu

12.09.2020, 11:10 165

Portughezii nu pot ieşi în grup mai mare de zece oameni, iar în Austria, masca devine obligatorie în toate spaţiile interioare, pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Englezii din Birmingham nu se pot vedea cu oameni din altă familie.

Portugalia introduce noi reguli: adunările mai mari de zece persoane sunt interzise şi se impun limite de socializare. Este interzis şi consumul băuturilor alcoolice mai târziu de ora 20.00. În cele mai mari oraşe, Lisabona şi Porto, vor fi implementate reguli speciale. Oamenii vor merge în ture la locul de muncă, transportul public va fi limitat, iar restaurantele şi cafenelele de lângă şcoli vor servi doar grupuri de maxim patru oamenil la masă.

Portughezii înţeleg riscurile, dar spun că nu pot trăi în panică şi vor să îşi continue viaţa. Cazurile de COVID din Portuglia au ajus la un număr record, peste 600 într-o zi.

„Suntem precauţi, purtăm mască, folosim dezinfectant, dar ar trebui să continuăm să ne trăim vieţile, pentru că să ne izolăm nu e o soluţie, nu e o soluţie pentru sănătatea noastră mentală, aşa că trebuie să continuăm să trăim, în mod normal”, consideră Joana Silva, studentă.

Şi Austria s-a ajuns la peste 500 de cazuri pe zi, astfel că măsurile se înăspresc şi aici. Masca devine obligatorie în toate spaţiile interioare, iar numărul participanţilor la evenimente e limitat. Cancelarul Austriei spune că nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei.

Masca devine obligatorie, evenimentele vor fi limitate la 50 de persoane în interior şi la 100 în exterior, iar evenimente speciale se vor face cu 1.500 de persoane în interior şi 3.000 în exterior.

„Ne aşteptăm să avem nevoie de aceste măsuri cel puţin pe perioada iernii. Şi nu putem promite că nu vom impune şi altele. Obiectivul e acela de a preveni carantina”, a declarat Sebastian Kurz, cancelarul Austriei.

În Birmingham, englezii pot ieşi la bar, dar nu se pot întâlni cu persoane dintr-o altă familie, într-un grup mai mare de şase. Autorităţile consideră că principalul motiv pentru care cazurile au crescut sunt adunările private. Marea Britanie a atins un record de peste 3.000 de cazuri într-o zi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO