Business Internaţional

Ce se mai întâmplă în UK: Preţurile locuinţelor cresc în cel mai rapid ritm din ultimii 17 ani. Banca Angliei subliniază diferenţele de avere din rândurile cumpărătorilor

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

03.07.2021, 07:31 861

Preţurile caselor din Regatul Unit au înregistrat în iunie cea mai mare creştere anuală din ultimii 17 ani, alimentând temerile autorităţilor cu privire la accentuarea diferenţelor de avere, potrivit Bloomberg.

Preţurile proprietăţilor au raportat un plus de 13,4% prin comparaţie cu anul trecut, cea mai mare creştere din noiembrie 2004 încoace, ceea ce indică faptul că avântul obţinut în mai de agenţii imobiliari şi creditorii ipotecari continuă şi în perioada verii, spune grupul de construcţii Nationwide Building Society.

După 16 luni de perioade de lockdown, cumpărătorii îşi îndreaptă atenţia asupra caselor spaţioase din afara zonelor urbane. De asemenea, piaţa beneficiază de pe urma costurilor mici de creditare şi scutirilor temporare de taxe pentru achiziţii, care au început să fie eliminate treptat începând de miercuri, 30 iunie.

Un raport separat al Băncii Angliei a arătat că aprobările de credite ipotecare au crescut neaşteptat în mai la 87.545, cel mai mare număr din ultimele trei luni. Economiştii estimau un declin la 85.800.

Valoarea împrumuturilor a crescut peste aşteptări la 6,6 miliarde de lire sterline, de două ori peste suma raportată în luna precedentă. Nationwide spune că preţurile caselor au crescut cu 0,7% la 254.432 de lire, a treia lună consecutivă de creşteri.

„Ridicarea scutirilor temporare pentru achiziţii are şanse să ia o parte vin avântul pieţei”, scrie departamentul economic al Bloomberg.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO