Business Internaţional

Ce se întâmplă de fapt în Rusia: Primarul Moscovei îi atrage atenţia lui Putin că sunt mai multe cazuri în realitate

UPDATE: Numărul total al cazurilor în Rusia a urcat în numai 24 de ore cu peste 33%, la 658 de cazuri. 

Segei Sobyianin, primarul Moscovei, îi atrage atenţia preşedintelui Vladimir Putin, că numărul scăzut de cazuri din Rusia nu arată o imagine completă şi că sunt mai multe cazuri în realitate, potrivit FT.

Rusia a anunţat marţi doar 57 de czuri noi, ceea ce duce numărul total al cazurilor la 495 – mult mai redus decât alte ţări din Europa.

Aceste statistici oficiale ale Rusiei sunt privite cu scepticism de mai mulţi experţi internaţionali, întrucât este pusă la îndoială metodologia de testare şi nivelul la care se testează.

„Vedem că sunt mulţi oameni acasă, întorşi din alte ţări, pe care nu i-a testat nimeni. Însă de fapt cei bolnavi sunt mult mai mulţi”, i-a spus Sergei Sobyanin lui Putin într-o întâlnire a oficialilor ruşi.

El a mai spus că toate regiunile Rusiei trebuie să fie pregătite pentru pandemie.

„Toate regiunile, fără excepţii, indiferent dacă au sau nu au pacienţi, toţi trebuie să se pregătească”, a spus Sobyanin.

 

Citiţi aici ZF e-paper de astăzi

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.