Business Internaţional

Ce se întâmplă dacă Trump se „baricadează” în Biroul Oval şi refuză să îşi accepte înfrângerea?

Ce se întâmplă dacă Trump se „baricadează” în...

Autor: Eduard Ivanovici

12.11.2020, 15:00 1147

Avocatul american John Yoo este una dintre cele mai puternice voci din Statele Unite în ceea ce priveşte încercările preşedintelui Donald Trump de a întoarce rezultatul alegerilor pe fondul unei serii de fraude electorale, scrie CNBC.

„Preşedintele ar trebui să înceapă perioada de tranziţie şi îi permită lui Biden să îşi aplice măsurile imediat cum este numit în funcţie”, spune John Yoo, consilier juridic pentru Administraţia George W. Bush.

Până acum, s-au intentat câteva procese în şase state cheie, câştigate la milimetru de Joe Biden. De exemplu, democratul a obţinut victoria în statul Georgia cu o diferenţă de doar 14.000 de voturi.

În prezent, preşedintele Trump încearcă să invalideze o parte din voturile îndreptate către Biden, liderul de la Casa Albă refuzând să îşi accepte înfrângerea, acuzând – până acum fără o dovadă palpabilă – că membrii Partidului Democrat au „furat” alegerile cu ajutorul voturilor prin corespondenţă.

„Niciunul dintre aceste cazuri nu implică o rată ridicată de câştig. Pe de altă parte, cred că Trump are dreptul de a le cere statelor să se asigure că alegerile s-au desfăşurat corect şi să avem cu toţii încredere în sistemul electoral. Însă, gândindu-mă la cazurile de până acum, este extrem de greu de dovedit că schimbările care ar fi fost efectuate au dus la o victorie a lui Joe Biden”, a adăugat Yoo.

Avocatul nu îl critică în mod normal pe Trump şi este cunoscut pentru modul în care apără puterea executivă din Statele Unite, ajutându-l pe republican să treacă mai multe măsuri în cadrul Congresului SUA.

„S-ar putea să nu îşi recunoască niciodată înfrângerea. Însă Constituţia Americană îi va cere acest lucru. Pe 20 ianuarie, mandatul lui Donald Trump va lua sfârşit şi va începe oficial mandatul lui Joe Biden.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO