Business Internaţional

Ce are de pierdut Rusia dacă Europei îi reuşeşte tranziţia de la combustibili fosili la energie verde: în primul rând, o treime din buget

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin. Sub conducerea sa, între 2010 şi 2018 ponderea producţiei de petrol şi gaze în PIB-ul ţării a urcat de la 34% la 39%.

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin. Sub conducerea sa, între 2010 şi 2018 ponderea producţiei de petrol şi gaze în PIB-ul ţării a urcat de la 34% la 39%.

Autor: Bogdan Cojocaru

19.10.2021, 22:08 39333

O economie nediversificată, construită în principal pe exportul de materii prime, este mai uşor de controlat. „Înverzirea“ Europei ar forţa şi Rusia, principalul furnizor de gaze naturale şi cărbune al continentului, la schimbări de structură care ar zdruncina actualul model economic, bazat pe monopoluri şi oligarhi care prosperă sub acoperişul autocraţiei. 

Pe de o parte, preşedintele Rusiei Vladimir Putin critică tranziţia spre energie verde a Europei, investiţiile reduse în industria extractivă şi prioritizarea pieţei libere a gazelor în dauna contractelor pe termen lung cu Gazprom. Toate acestea ar fi creat „isterie şi confuzie“, rezultatul fiind creşterea preţurilor gazelor naturale. Pe de alta, cancelarul german Angela Merkel, care şi-a împins ţara spre cea mai ambiţioasă transformare energetică, mărind însă dependenţa ei de gazele Rusiei, spune că în 25 de ani Europa nici măcar nu va mai avea nevoie de gazele ruseşti. Chiar dacă două decenii şi jumătate pare un termen foarte lung, doar tendinţa descrisă de Merkel poate crea probleme la Kremlin şi în Rusia în general, unde imaginea de om stăpân pe situaţie şi de părinte al naţiunii pentru lider este importantă.

Schimbarea spre energie verde a Europei este o temă centrală a pactului european Green Deal, un set de obiective şi principii care ar trebui să ducă le reducerea emisiilor nete ale UE cu 55% până în 2030 în raport cu nivelurile din 1990 şi să elimine emisiile nete până în 2050. Este un plan complex, care trebuie ajustat pe parcurs şi croit pe măsura nevoilor şi posibilităţilor diferitelor state ale UE, ale căror interese sunt adesea contrare. Unele nu vor să plece la un drum aşa de greu fără energie nucleară.

Franţa vrea să redevină o forţă a exporturilor de tehnologie nucleară şi în UE deja s-a format un nucleu care susţine această industrie. Unele au pornit la drum mai din vreme şi au deja experienţă cu tehnologia eoliană şi solară. Altele nu pot trăi fără gaze, iar pentru unele reducerea dependenţei de cărbune este un proces dureros. Deocamdată, combustibilii fosili, poluanţi, domină în mixul energetic al UE. Gazele naturale au o pondere mare în mixul energetic - de peste 22% conform celor mai recente date ale Comisiei Europene, din 2019. Ponderea produselor din petrol (păcură) este de peste 36%. Cărbunele dă 12% din energie. Iar Rusia este principalul exportator de gaze naturale şi cărbune în statele europene. Acestea importă, de asemenea, şi petrol rusesc. Rusia furnizează peste 40% din gazele consumate de UE.

Mult timp, Moscova s-a bazat pe contracte pe termen lung, inflexibile, cu clienţii ei europeni. Acum, CE insistă pe contracte pe termen scurt şi pe achiziţii pe piaţa liberă. Acest lucru face ca preţurile gazelor să fie supuse capriciilor pieţei şi traderilor, după cum explică preşedintele rus Vladimir Putin scumpirile record ale energiei în UE. De aceea, el propune în schimb revenirea la contractele pe termen lung cu Gazprom, singura companie care are dreptul să exporte gaze ruseşti.

Ungaria a încheiat recent un nou contract, pe 15 ani, cu Gazprom care-i permite să modifice cantităţile cumpărare abia peste 10 ani. Acest lucru i-ar aduce ceva siguranţă Rusiei având în vedere că Berlinul estimează că achiziţiile de gaze ruse vor începe să scadă în zece ani.

În prezent, Rusia îşi obţine 40% din veniturile bugetare din vânzările de petrol şi gaze naturale. Cam 75% din exporturile de gaze se duc în Europa, inclusiv Turcia, unul dintre cei mai mari clienţi. Europa cumpără şi circa 70% din petrolul exportat de Rusia. 

Prin urmare, Moscova are tot interesul ca UE să continue să cumpere gaze de la ea. Rusia are şi alţi clienţi, cum ar fi China, însă relaţiile cu aceştia au şi o doză serioasă de conflict.

În Rusia există teama populară că ţara va fi invadată de China pentru resursele ei naturale. Şi oricum, exporturile Gazprom către China pălesc în comparaţie cu cele către Europa (care sunt de 35 de ori mai mari). Iar Turcia este singura ţară care are la Marea Neagră o forţă militară ce poate rivaliza cu cea a Rusiei. Prin urmare, UE, unde Moscova are aliaţi şi susţinători, pare mai accesibilă. Că Rusia este o economie care depinde de exportul de materii prime, în special de petrol, gaze şi cărbune o spun cifrele.

Datele Institutului Varşovia arată că între 2010 şi 2018 ponderea producţiei de petrol şi gaze în PIB-ul rusesc a urcat de la 34% la 39%. Aceasta înseamnă că economia rusă este supusă capriciilor preţurilor materiilor prime, care tind să fie volatile. O analiză a Stockholm School of Economics a găsit că în medie o creştere ( sau scădere) de 10% a preţurilor petrolului are un impact de 1,4% în acelaşi sens asupra creşterii reale a PIB-ului Rusiei.

Dacă UE importă mai puţine gaze, petrol şi cărbune din Rusia, aceasta înseamnă cerere mai mică şi preţuri mai mici, adică venituri la buget mai mici pentru Moscova. Iar exporturile de combustibili sunt o sursă de valută cu atât mai importantă pentru Kremlin cu cât accesul la pieţele internaţionale îi este limitat de restricţiile impuse de Occident după anexarea Crimeei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO