Business Internaţional

Ce ar putea învăţa Trump din costisitorul experiment cu protecţionismul al lui Putin

Ce ar putea învăţa Trump din costisitorul experiment...

Autor: Catalina Apostoiu

02.10.2019, 00:05 575

Agenţia rusă de rating ACRA estimează că embargoul impus Occidentului a şters 0,2% din PIB-ul Rusiei în perioada 2014-2018.

Pentru a realiza care sunt efectele unui război comercial protecţionist nu trebuie decât să priveşti la ceea ce se întâmplă în Rusia, scrie Bloomberg.

Rezultatele eforturilor de cinci ani ale preşedintelui rus Vladimir Putin de a-i proteja pe fermierii locali în faţa concurenţei străine şi a penaliza SUA şi Europa pentru sancţiunile impuse după anexarea Crimeei în 2016 se pot vedea clar acum: o creştere puternică a preţurilor, cheltuieli adiţionale de 6,9 mld. dolari anual pe alimente şi un beneficiu limitat din punctul de vedere al creşterii producţiei.

„Alţii nu pot învăţa din toată această experienţă cu sancţiunile şi izolarea decât să nu repete aceleaşi acţiuni“, arată Elina Ribakova, economist în cadrul Institute of International Economics. 

Strategia lui Putin arată clar cum barierele comerciale îl pot răni chiar pe cel care le ridică în condiţiile dezbaterii generale dacă tarifele sunt un instrument bun pentru soluţionarea dezechilibrelor economice.

În Rusia, deşi producţia agricolă a crescut de la impunerea limitelor de către Kremlin, unele dintre cele mai mari câştigătoare sunt sectoare care nu sunt semnificativ afectate de restricţii.

În cel mai dur lovite sectoare, limitele au impulsionat creşterea cu doar o zecime de punct procen­tual, iar acest lucru nu a fost suficient pentru a compensa impactul negativ al costurilor mai mari suportate de consumatori.

Cu siguranţă, obiectivul Rusiei în impunerea aşa-numi­telor măsuri anti-sancţiuni nu a reprezentat un protecţionism pe faţă, dar oficialii au admis ulterior că protejarea sectorului agricol local a reprezentat o ţintă cheie a măsurilor respective.

Mai multe detalii pe zfcorporate.ro

Restricţiile au fost benefice pentru unii fermieri ruşi, însă deocamdată nivelul de trai în scădere anulează creşterile modeste de producţie internă. Agenţia locală de rating ACRA estimează că embargoul a şters 0,2% din PIB în perioada 2014-2018.

„Ne-am reorientat către bunuri importate din alte ţări. Exact din acest motiv asistăm la o creştere a preţurilor“, notează Natalia Volchkova, profesoară la New Economic School din Moscova. „Este ca şi când consumatorii plătesc mai mult pentru a creşte producţia din sectoare cu productivitate scăzută“.

Preţurile bunurilor afectate de embargo au crescut cu mult peste media creşterilor de preţ pentru bunurile de larg consum, arată Volchkoa. Astfel sunt adăugate 3.000 de ruble (46 $) pe an pe persoană, echivalentul unei creşteri cu 5% a cheltuielilor legate de alimente pentru cei cu venituri mici.

Până acum, măsurile anti-sancţiuni ale Rusiei nu au forţat UE sau SUA să-şi retragă penalităţile, iar deşi nici Kremlinul nu renunţă, acesta nu-şi extinde propriile restricţii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO