Business Internaţional

Cât de tare ne iradiem zi de zi: Mâncatul unei banane te expune la radiaţii mai puternice decât dacă stai lângă o centrală nucleară timp de un an

Cât de tare ne iradiem zi de zi: Mâncatul unei banane...

Autor: Răzvan Botea

14.07.2018, 11:00 6257

Oamenii sunt îngrijoraţi în general de efectul pe care îl poate avea expunerea la radiaţii asupra organismului. Este adevărat faptul că o expunere extremă poate fi foarte periculoasă, însă cele mai multe radiaţii la care suntem expuşi vin din surse neaşteptate, scrie Business Insider. 

Dacă stai la mai puţin de 80 de kilometri de o centrală nucleară, nivelul de radiaţii cu care se confruntă corpul uman este de 0,09 microsievert (microSv) pe an , în timp ce mâncând o banană, corpul uman este expus la o doză de radiaţii de 0,1 microSv.

Doza de radiaţii de la care se resimt efectele  este de 40.000 de microSv într-o expunere de scurtă durată. O doză de 100.000 de microSv va produce greaţă, ameţeli şi stări de vomă în scurt timp. Doza letală de radiaţii este de la 4 miloane de microSv, într-un timp scurt.

Nivelul de radiaţii atunci când facem o radiografie dentară este de 5 microSv. Într-un zbor din New York până în Los Angeles, corpul uman este expus la 40 de microSv.

Fumatul unui pachet şi jumătate de ţigări zlinic expune corpul uman la o radiaţie de 1.300 microSv anual. Doza maximă de radiaţii la care pot fi expuşi cei care lucrează în domeniul nuclear este de 50.000 de microSv anual.

Doza de radiaţii de la care se resimt efectele  este de 40.000 de microSv într-o expunere de scurtă durată. O doză de 100.000 de microSv va produce greaţă, ameţeli şi stări de vomă în scurt timp. Doza letală de radiaţii este de la 4 miloane de microSv, într-un timp scurt.

Prin schimburile pe care le facem constant cu mediul înconjurător (activităţile de a mânca, de a bea şi de a respira) ne iradiem într-o oarecare măsură, iar acesta nu este un semnal de alarmă, ci un lucru firesc şi care are beneficii pentru ştiinţă: arheologia foloseşte metoda numită Carbon-14 pentru a determina vârsta unui artefact organic, o revoluţie în domeniul arheologiei, care poate determina cu o precizie extraordinară vechimea unui obiect.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO