Business Internaţional

Cât de serioasă este scăderea economiei chineze? Depinde cine şi ce cumpără

Cât de serioasă este scăderea economiei chineze?...

Autor: Catalina Apostoiu

07.02.2019, 00:03 229

Părerile investitorilor cu privire la situaţia în care se află economia chineză, a doua cea mai mare din lume, sunt puternic împărţite. În timp ce companii ca Apple, Caterpillar, VW dau fiori investitorilor de pe Wall Street avertizând cu privire la fragilitatea economiei chineze, alţii par mai optimişti. Printre cei din urmă, brandurile de fashion, scrie Bloomberg.

„Nu vedem o încetinire“, spune Patrice Louvet, CEO al Ralph Lauren, companie ale cărei venituri generate de pe piaţa chineză au crescut cu 19% trimestrul trecut.

Cele două tabere s-au profilat clar în ultimele săptămâni. Creşterea rapidă înregistrată de economia chineză în ultimii doi ani încetineşte, iar războiul comercial cu SUA a pus companiile pe jar. O mulţime de multinaţionale au tras semnalul de alarmă cu privire la slăbirea cererii şi în unele cazuri au raportat vânzări în scădere în T4. Sute de companii chineze au emis de asemenea avertismente legate de profit.

Însă, pe lângă Ralph Lauren, gigantul din sectorul arti­colelor de lux LVMH şi producătorul britanic de băuturi Diageo sunt optimişti cu privire la businessurile lor din China. Economia chineză a fost dintotdeauna una dificil de evaluat. Guvernul chinez publică mai puţine date decât alte ţări importante. Din acest motiv, pentru Leland Miller, CEO al China Beige Book, avertismentele companiilor sunt mult mai elocvente.

Una dintre cele mai mari temeri ale lui Miller este că firmele chineze s-au îndatorat masiv în ultimele trei trimestre, iar acest lucru nu a impulsionat investiţiile sau creşterea.

Iar o reducere a taxei corporate, propusă, nu ar ajuta prea mult pentru că atât de multe firme sunt de stat.

Jay Foreman, CEO al producătorului de jucării Basic Fun din Florida, spune că a identificat semne subtile de tensiune. Producătorii chinezi par mai disperaţi să câştige sau reţină business din afară, oferind termeni mai relaxaţi.

Încetinirea economiei a lovit într-o varietate de sectoare. Şi totuşi, economia chineză a avansat cu 6,6% anul trecut, cel mai slab ritm din 1990, dar unul la care alte mari economii nu pot decât visa. Reacţia guvernului sub formă unor stimulente ţintite a susţinut unele sectoare, iar mulţi executivi se aşteaptă la mai mult în acest an.

Multe dintre companiile care au rezistat în faţa încetinirii sunt din sectorul bunurilor de larg consum. Chinezii bogaţi cumpără într-o veselie genţi Louis Vuitton şi cognac Hennessy. Dar luându-ne după ce s-a întâmplat în trecut, cei bogaţi sunt ultimii care resimt slăbirea economiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO