Business Internaţional

Cât de mult contează investiţiile americane pentru Polonia şi Ungaria

Cât de mult contează investiţiile americane pentru...

Autor: Catalina Apostoiu

06.12.2023, 22:29 255

În Polonia, Intel a adus cea mai mare investiţie americană din regiu­ne, iar companiile americane au in­ves­tit 26 miliarde de dolari, echiva­lentul a 4,1% din PIB-ul ţării, creând 327.000 de locuri de muncă. În Un­garia, firmele americane sunt unii din­tre cei mai stabili investitori, reprezentând a doua cea mai mare comunitate de investiţii din ţară. Guvernul maghiar a semnat acorduri de cooperare strategică cu 14 dintre acestea. Ungaria continuă să se ba­zeze pe investitorii americani pentru a atrage mai multe proiecte de va­loare adăugată mare.

În luna iunie a acestui an, gigan­tul american Intel şi guvernul polo­nez anunţau o investiţie de 4,2 mili­arde de euro, cea mai mare investiţie din is­to­ria Poloniei şi cea mai mare investiţie americană high-tech din regiune.

Fabrica Intel, aflată în apropiere de oraşul Wroclaw, va deveni parte a unui lanţ european de aprovizionare cu semiconductori dezvoltat de compania americană.

În prezent, există 1.576 companii cu capital american în Polonia, po­trivit rp.pl. Acestea au investit 26 mi­liarde de dolari, echivalentul a 4,1% din PIB-ul polonez, iar valoarea activelor lor este estimată la aproape 59 miliarde de dolari. Acestea au creat un număr total de 327.000 de locuri de muncă, unul din patru fiind create după 2018.

Potrivit experţilor, companiile americane prezente pe piaţa polone­ză se disting de altele prin numărul mare de întreprinderi de talie mij­locie şi mare. Oficialii polonezi subli­niază că firmele americane au o con­tribuţie majoră la dezvoltarea econo­miei poloneze, în timp ce o parte considerabilă din investiţiile america­ne au un caracter inovator.

În Ungaria, firmele americane reprezintă al doilea mare grup de investitori străini. Acestea contribuie şi la succesul industriei auto ma­ghia­re, vitală pentru economia ţării, prin investiţii inovatoare, high-tech.

Ministrul maghiar al afacerilor externe şi comerţului Peter Szijjarto a arătat recent că economia maghia­ră va atinge noi recorduri în acest an, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără companiile americane.

Comerţul bilateral dintre Unga­ria şi SUA a ajuns un nivel record anul trecut de peste 8 miliarde de dolari, fiind aşteptat să înregistreze un nou maxim record în acest an, cu o creştere de 11%.

Aproximativ 1.700 de companii americane au în jur de 106.000 de angajaţi în Ungaria, conform Daily News Hungary.

Date ale băncii centrale maghiare arată că valoarea totală a investiţiilor americane se situează la 11,6 miliarde de euro.

Economia maghiară are nevoie de investiţii cu valoare adăugată mai mare, iar companiile americane pot juca un rol major în atingerea acestui obiectiv, declara recent ministrul adjunct al afacerilor externe şi comerţului Levente Magyar, notează Budapest Business Journal.

Acesta a subliniat că investitorii americani au fost vitali pentru dezvoltarea Ungariei de la căderea comunismului. Doar în perioada 2014-2023, 107 acorduri ISD în valoare de 1,8 miliarde de euro au fost semnate cu aceştia, creând 18.000 de locuri de muncă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO