Business Internaţional

Cât de frică să ne fie de inflaţie

Cât de frică să ne fie de inflaţie

Autor: Catalina Apostoiu

12.02.2018, 00:06 1424

Investitorii americani au ignorat multă vreme temerile privitoare la accelerarea inflaţiei, un lucru rău, după cum a dovedit-o crahul recent al pieţei, însă temerile respective nu trebuie acum exagerate, scrie Handelsblatt.

Este un lucru bine ştiut că nemţii îşi fac constant griji cu privire la pericolele inflaţiei, astfel că, în mod previzibil, În ultimii ani economiştii germani au avertizat că politicile prea relaxate ale băncilor centrale vor duce la creşterea preţurilor, la supra­încălzirea economiei şi probabil la un crah al pieţelor. În acest context, astfel de avertismente au fost uşor de ignorat. Acum, americanii încep să gândească diferit. După crahul recent, investitorii se tem că inflaţia în creştere va forţa băncile centrale să majoreze dobânzile într-un ritm mai alert. Economiştii germani au acum ocazia să spună: „V-am avertizat ce se va întâmpla“, însă în loc să se bucure că au anticipat lucrurile corect, mulţi economişti germani avertizează că acum temerile sunt exagerate în direcţia opusă.

Problema are legătură parţial cu aştep­tările. Bancherii centrali se plâng că s-au aşteptat dintotdeauna ca preţurile să-şi reia creşterea, asta fiind, bineînţeles, ţinta lor. Vicepreşedintele BCE Vitor Constancio remarca însă în noiembrie că aproape toţi investitorii par convinşi că inflaţia va rămâne scăzută pentru totdeauna.

Însă majoritatea bancherilor centrali nu sunt observatori inocenţi. Unii începuseră să se întrebe dacă teorii economice fundamentale mai funcţionează, cum ar fi legătura dintre scăderea şomajului şi creşterea preţurilor.

Un lucru similar s-a întâmplat pe pieţe: investitorii au admis de mult că acţiunile americane erau probabil supraevaluate, însă dobânzile ultra scăzute le făceau în continuare o investiţie rezonabilă, cu siguranţă mai bună decât obligaţiunile sigure care nu-ţi aduc nimic. Acest mod de gândire pare să nu mai fie acum valabil, obligaţiunile devenind o investiţţie mai atractivă.

Însă numai pentru că brusc se admite că preţurile pot creşte din nou nu înseamnă că este bine să te temi că preţurile vor creşte extrem de puternic. ìTemerile privitoare la o creştere rapidă a inflaţiei în SUA nu sunt justificateî, spune Adam Posen, fost bancher central britanic, acum preşedinte al Peterson Institute for International Economics din Washington.

Creşterea potenţială a salariilor este încă limitată, în timp ce companiile ezită să majoreze preţurile şi să-şi piardă avantajele competitive, potrivit lui Posen.

Spre deosebire de SUA, în zona euro există încă şomaj în masă. Ritmul de creştere a salariilor nu se va accelera probabilî, spune Jorg Kramer, economist-şef al Commerzbank.

Jens Weidmann, preşedinte Bundesbank, nota recent că deşi creşterea economică a zonei a depăşit-o pe cea a SUA anul trecut, ìinflaţia nu a ţinut pasul cu expansiunea economicăî.

Singura excepţie ar putea fi Germania, dar chiar şi aici sindicatele se concentrează mai puţin pe creşteri salariale cât pe un mai bun echilibru muncă-viaţă.

Weidmann însuşi, critic înverşunat al politicilor monetare relaxate ale bancherilor centrali, susţine că vede inflaţia mai degrabă ca pe un fenomen care se manifestă la scară largă pe plan mondial. Politicile monetare relaxate au împins în sus preţurile activelor, dar acestea nu au avut încă un impact major asupra preţurilor de consum.

Nu ar trebui să ne lăsăm cuprinşi de panică în faţa declinului preţurilor acţiunilor la care am asistat recent. Preţurile acţiunilor americane au avansat mult timp fără corecţii notabile, un fenomen neobişnuit având în vedere nivelul general ridicat al evaluărilorî, susţine Weidmann.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO