Business Internaţional

Cât costă alegerile prezidenţiale: Orez şi ulei la 45 de bani per alegător

Cât costă alegerile prezidenţiale: Orez şi ulei la 45...

Autor: Alex Ciutacu

14.03.2018, 13:33 437

Datorită unei cutii cu alimente – subvenţie guvernamentală – în valoare de 0,12 dolari (n.red: 45 de bani), preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, are o şansă mare de a câştiga următoarele alegeri prezidenţiale, potrivit Quartz.

Cutiile conţin orez, ulei de gătit, grâne şi lapte praf, printre altele, şi sunt distribuite lunar către şase milioane de familii. Ajutoarele pot părea minimale, însă reprezintă o avere în Venezuela, care se luptă cu o inflaţie masivă.

Freddy Bernal, administrator-şef al programului social, este deschis în legătură cu rolul pe care îl ocupă în administraţia prezidenţială. „Cutiile sunt un instrument al revoluţiei”, a declarat acesta pentru Reuters, susţinând că ajutoarele „ne ajută să câştigăm alegerile şi să continuăm să le câştigăm şi data viitoare”.

 

Pe cutie este imprimată faţa lui Maduro şi a fostului preşedinte Hugo Chavez.

Cutiile nu sunt gratuite, dar sunt finanţate extensiv de guvern, iar fiecare cutie ajunge să coste 25.000 de bolivari, sau 0,12 dolari, reprezentând 45 de bani.

Aproximativ 90% din venezueleni trăiesc în sărăcie, iar mulţi dintre ei pierd în greutate – în medie 9 kg în ultimul an – pentru că nu îşi pot achiziţiona hrană – preţurile crescând cu 6.150% în ultimul an.

Sute de mii de oameni au părăsit ţara – 250.000 de cetăţeni ai Venezuelei s-au mutat în Columbia, începând din august 2017.

Hiperinflaţia doboară veniturile

În urmă cu zece zile, preşedintele Nicolas Maduro a anunţat o creştere cu 58% a salariului minim din Venezuela şi o creştere cu 67% a alimentelor servite populaţiei drept ajutoare guvernamentale, potrivit CNN.

Salariul minim ajunge la 164.885 de bolivari, care reprezintă doar 6,13 dolari la cursul actual de schimb.

Venezuela a crescut în mod repetat salariile minime dar nu a reuşit să ţină pasul cu inflaţia. În ianuarie 2017, Maduro a crescut salariul minim lunar cu 50%, ajungând la 104.358 bolivari. La acel moment, această sumă era echivalentul a 31,17 dolari, potrivit cursului neoficial de schimb pe care milioane de venezueleni îl urmăresc.

În alte cuvinte, în ciuda creşterilor, noul salariu minim va valora  mai puţin de o cincime din ce ar fi valorat cu un an în urmă.

Corupţia, managementul precar şi preţurile îngheţate au dus la colapsul economiei din Venezuela. În încercarea de a îmbuna alegătorii, Maduro a crescut salariul minim de mai multe ori în ultimii ani. Criticii susţin că aceste creşteri sunt susţinute doar de tipărirea constantă a banilor şi au ca unic efect alimentarea hiperinflaţiei din Venezuela.

Fondul Monetar Internaţional a estimat în ianuarie că inflaţia în Venezuela ar putea atinge nivelul de 13.000%. Anul trecut, un dolar valora 4.200 de bolivari. Astăzi, un dolar valorează 213.200 de bolivari.

Creşterile masive de preţuri au rezultat în deficienţe extreme de alimente, medicamente şi alte produse esenţiale.

Potrivit CNN Money, un studiu publicat recent a descoperit că 64% dintre locuitorii ţării au pierdut în greutate anul trecut din cauza lipsei de alimente.

Pierderea medie per individ a fost de 11,3 kg, în creştere faţă de 8,1 kg în 2016, potrivit profesorilor de la Universitatea Centrală din Venezuela.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO