Business Internaţional

Cât câştigă şeful celei mai mari bănci din lume?

Cât câştigă şeful celei mai mari bănci din lume?

Autor: Oana Stupinean

08.09.2014, 15:00 2203

Jiang Jianqing, preşedintele Băncii Industriale şi Comericale din China (ICBC), a câştigat mai puţin de 2 procente (1.6%) din pachetul salarial de 20 milioane de dolari al preşedintelui JP Morgan, Jamie Dimon, deşi instituţia pe care o conduce a raportat un profit de două ori mai mare. Paradoxul este că, în locul unei recompense, lui Jiang i se va micşora salariul, scrie Bloomberg.

ICBC este cea mai mare bancă din lume după valoarea activelor, conform raportului Relbanks 2014. Valoarea activelor ICBC a fost estimată în 2014 la aproape 3.200 de miliarde de dolari, cu 400 de miliarde de dolari mai mult decât următoarea clasată, banca britanică HSBC.

CEO-ul JP Morgan, Jamie Dimon, este considerat cel mai bine plătit şef de bancă din lume, cu un pachet salarial de circa 20 de milioane de dolari în 2013, în creştere cu 74%

Guvernul Chinei a anunţat luna trecută că va reduce salariile directorilor companilor de stat, invocând faptul că veniturile sunt nejustificat de mari, iar acest lucru a dus la nemulţumirea publică a angajaţilor din domeniu. Cele mai mari bănci s-au angajat în implementarea planurilor ca parte a campanei preşedintelui Xi Jinping de a înlătura corupţia şi irosirea banilor publici.

Riscul este că investitorii vor pierde oameni competenţi chiar în acest moment, când China are nevoie de manageri calificaţi care să se lupte cu  liberalizarea sistemului bancar şi creşterea numărului de credite neperformante. Băncile testează un sistem de stimulentele bazat pe bonusuri în acţiuni, însă această metodă poate fi lentă, iar aria ei de aplicare limitată, potrivit agenţiilor de brokeraj Guotai Junan Securities şi Changjiang Securities.

” Cele mai mari patru bănci de stat sunt entităţi importante care depind de sute, dacă nu chiar de mii de operatori calificaţi”, spune un profesor din cadrul Universităţii din California, care studiază politica şi finanţele Chinei. Un exod al angajaţilor ar putea lăsa ”o mare mizerie”, mai spune el.

Cele mai mari bănci de stat din China – ICBC, China Construction Bank Corp., Agricultural Bank of China , Bank of China şi Bank of Communications - şi-au plătit cei 1.7 milioane de angajaţi cu o medie de 230.300 de yuani, echivalentul a 37.500 de dolari, în anul 2013, conform rapoartelor anuale publicate de bănci. Suma este cu o treime mai mică faţă de salariile oferite de China Minsheng Banking, singurul grup bancar privat.

Decalajul este mult mai mare cu firmele străine: JP Morgan a plătit în medie 122.700 de dolari pentru fiecare angajat la nivel global, în timp ce la HSBC Holdings, cea mai mare bancă din Europa, suma a fost de 71.400 de dolari. Banca americană, Citigroup, a cheltuit în medie 363.000 yuani sau 59.000 de dolari pentru salarii şi primele angajaţilor, potrivit raportului anual.

Jiang, 61 de ani, CEO al Băncii Industriale şi Comerciale din China (ICBC),  a câştigat anul trecut din salarii, prime  şi bonusuri 2 milioane de yuani, ca director al celei mai mari bănci după active şi profit. Pachetul salarial este echivalentul a 326.000 de dolari, sau 1.6% din salariul de 20 milioane de dolari a lui Jamie Dimon, 58 de ani, CEO JP Morgan, cel mai mare creditor de active din Statele Unite ale Americii, după valoarea activelor. ICBC, cu sediul la Beijing, a refuzat să comenteze decizia de micşorare a salariilor.

Salariile directorilor de bănci ar putea fi reduse cu 70 de procente, ajungând chiar la 600.00 de yuani, sau 100.000 de dolari, potrivit revistei Caijing, citând surse anonime din ministerul de finanţe. Încercările de a căuta informaţii privind raportul Caijing au fost zadarnice.

De asemenea, reducerile în cadrul companiilor de stat implică restricţionarea unor beneficii cum ar fi maşini de serviciu, abonamente la cluburi de golf şi terapie fizică, conform unui anunţ guvernamental făcut pe data de 29 august.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO