Business Internaţional

Care va fi urmatoarea banca americana ce va falimenta?

15.07.2008, 19:33 14

Dupa ce IndyMac, un important creditor ipotecar din California s-a prabusit la sfarsitul saptamanii trecute, analistii de pe Wall Street au inceput sa-si puna doua intrebari cruciale: Cate banci ar putea avea probleme? Si mai important, care ar putea fi urmatoarea banca ce va da faliment?
Pericolul pe care il au in fata bancile din SUA este cu mult mai redus decat la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90, cand peste 1.000 de institutii financiare asigurate federal s-au prabusit. In urma dezastrului, cel mai amplu colaps al institutiilor financiare americane de la Marea Criza economica din anii '30, guvernul a lansat un program de salvare a sistemului bancar care i-a costat pe contribuabili aproximativ 125 de miliarde de dolari (79 mld. euro), scrie International Herald Tribune.
Insa problemele se agraveaza atat de rapid in cazul unor banci mici si mijlocii, incat pana la 150 din cele 7.500 de banci existente la nivel national s-ar putea prabusi in urmatoarele 12 pana la 18 luni, spun analistii. Alti creditori ar putea inchide filiale sau urmari fuziuni.
In ultimele saptamani, preturile actiunilor unor banci regionale, ca BankUnited Financial Corporation, din Florida, si Downey Financial Corporation, din California, au inregistrat scaderi dramatice pe fondul temerilor privitoare la situatia lor financiara.
"Toata lumea face liste, incercand sa determine care va fi urmatoarea banca cu probleme in primul rand si cate vor avea probleme in al doilea rand", spune Richard Bove, analist bancar in cadrul Ladenburg Thalmann, care a publicat o lista de banci cu probleme weekend-ul trecut. "In al treilea rand, cat de puternic va fi afectata economia".
Multi investitori au intrat intr-o stare de agitatie dupa ce autoritatile federale au declarat falimentul IndyMac Bank. Cu active de 32 de miliarde de dolari, IndyMac a fost cel mai mare creditor american care
s-a prabusit in ultimele doua decenii.
Marile institutii precum Citigroup si Merrill Lynch nu sunt in pericol de a se prabusi, dar pentru unii creditori mici si mijlocii, insa, momentul colapsului ar putea fi aproape. Acestia au marimi si locatii diferite, insa problemele cu care se confrunta sunt aceleasi: colapsul pietei imobiliare si cazurile de intrare in imposibilitate de rambursare a creditelor ipotecare. Majoritatea acestor banci sunt cu mult mai mici decat gigantii care au declansat cercetari atat de intense din partea autoritatilor si investitorilor.
Totusi, numai sase creditori s-au prabusit pana acum in acest an, incluzand IndyMac. In 1994, Federal Deposit Insurance Corporation a publicat o lista cu 575 de banci considerate a avea probleme. In aceasta primavara, agentia era preocupata numai de 90 de banci. Si totusi, IndyMac nu s-a aflat pe lista din primavara a guvernului cu banci aflate in dificultate, ceea ce indica faptul ca s-ar putea ca acesta sa nu fie un caz izolat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO