Caută doar în titlu
Business Internaţional

Când majoritatea domeniilor îşi trimit angajaţii în şomaj tehnic, această industrie face noi angajări şi previzionează creşteri ale businessului

„Pentru acest an, estimăm în România o creştere între 0% şi 5% a sectorului de business services, într-un scenariu optimist. Majoritatea serviciilor vor stagna in jurul nivelului actual pe termen scurt (e.g. servicii financiar-contabile, HR sau anumite servicii de back-office). Pe termen scurt este posibil ca serviciile de customer service pentru turism şi transport să înregistreze chiar o creştere abruptă a cererii (datorită anulării rezervărilor), urmând ca pe termen mediu acestea sa cunoască o posibilă scădere semnificativă. Însă aceasta scădere poate fi compensată de creşterea serviciilor de customer service şi logistică dedicate comerţului electronic de exemplu. Serviciile de IT pot înregistra de asemenea o creştere, automatizarea şi dezvoltarea soluţiilor de inteligenţă artificială precum şi a soluţiilor de integrare fiind accelerate de contextul crizei actuale. Pentru anumite servicii din domeniul HR poate urma o perioadă mai dificilă, dat fiind faptul că trainingul şi, mai ales instalarea noilor angajaţi, se fac mai greu în mediul online si vor avea probabil o cerere redusă. Însă companiile ar putea alege să reducă bugetele în teritoriile de origine şi să furnizeze anumite activităţi din locaţii alternative, costurile /angajat în România rămânând în continuare atractive, comparativ cu Europa de Vest şi America. Astfel, este forte posibil ca sectorul nostru sa nu fie foarte afectat de criza actuală, existând însă şi scenarii mult mai pesimiste.”, explică Cătălin Iorgulescu, vicepreşedinte ABSL, într-un comunicat de presă trimis recent. Asociaţia Business Service Leaders în România reprezintă sectorul de business services, adunând în componenţa sa cele mai importante companii din piaţă care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).

Potrivit estimărilor industriei, în contextul actual, numărul de angajaţi în industrie poate creşte în acest an cu până la 5%, cele mai mari provocări ale acestei perioade fiind legate de managementul la distanţă şi alocarea rapidă a activităţilor zilnice. Companiile se orientează din ce în ce mai mult către servicii cu valoare adăugată mare, mai ales pe fondul automatizării acesteia.

Rolul Europei Centrale şi de Est în sectorul serviciilor pentru afaceri este în creştere într-o lume post - pandemică. Sectorul serviciilor pentru afaceri continuă să se dezvolte prin intermediul companiilor prezente pe piaţă şi a proiectelor noi, spun reprezentanţii Asociaţiei într-un comunicat de presă.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.