Business Internaţional

Când Germania strănută: Şomajul din cea mai mare economie europeană a ajuns la 6,2% în iunie, maximul ultimilor 5 ani

Când Germania strănută: Şomajul din cea mai mare...

Autor: Alex Ciutacu

01.07.2020, 13:46 300

Şomajul în Germania s-a ridicat la 6,2% în luna iunie, adică maximul ultimilor 5 ani, în ciuda măsurilor de protecţie aplicate de guvern în piaţa muncii, potrivit FT.

Cea mai mare economie europeană înregistra un şomaj apropiat de zero înainte ca pandemia să lovească Europa şi întreaga lume. Însă, de la începutul crizei, acest nivel s-a ridicat la maximul ultimilor cinci ani.

Numărul de şomeri a crescut cu 40.000 de persoane în iunie, ajungând la 2,85 milioane de persoane – ceea ce a dus şomajul de la 6,1% la 6,2%.

Piaţa muncii a fost protejată în principal prin metoda Kurzarbeit, care le permite companiilor să trimită angajaţii acasă după mai puţine ore de muncă, în timp ce statul plăteşte mare parte din salariu.

Companiile au înscris încă 342.000 de oameni în schema guvernamentală Kurzarbeit în luna iunie, cu un total de 12 milioane de oameni în Germania înscrişi în această schemă de ajutor, conform Agenţiei Federale pentru Forţa de Muncă.

Până în luna aprilie, 6,8 milioane de persoane beneficiau deja de schema de ajutor de la stat, în creştere faţă de 2,5 milioane de persoane în martie şi mult peste nivelul de 1,5 milioane de oameni – maximul înregistrat după criza financiară din 2008.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO