Business Internaţional

Business MAGAZIN. Marea Britanie se confruntă cu o nouă problemă: Scepticismul împotriva statului câştigă tot mai mult teren, mai ales după Brexit: Am ajuns o naţiune de pisici speriate

Nicăieri în Europa nu este mai interesant de urmărit efortul celor care se opun carantinei ca în Marea Britanie. Acelaşi tip de rebeliune condusă de politicieni şi întreţinută de ziarişti care va scoate ţara din UE, posibil cu efecte economice distrugătoare, a făcut din una dintre cele mai mari puteri europene unul dintre cele mai mari focare de Covid-19 din lume. Şi totuşi, cei cărora în engleză li se spune lockdown sceptics – scepticii anticarantină – capătă din ce în ce mai multă atenţie.

Este bulversantă imaginea britanicilor beţi care se veseleau în martie în Spania cântând „Am luat virusul. Este doar o gripă, ia o bere” în timp ce spaniolii se pregăteau de intrarea în carantină în contrast cu imaginea de acum a Marii Britanii de ţară copleşită de pandemie. Petrecăreţii veniţi din Marea Britanie nu făceau atunci decât să oglindească mesajele transmise de guvernul pro-Brexit şi de presa afiliată acestuia.

The Guardian, publicaţie britanică, a analizat curentul social şi psihologic al scepticilor anticarantină în Marea Britanie. Însă astfel de atitudini sunt vizibile peste tot în lume, uneori la nivelul cel mai de sus, alteori în mediul de business sau în stradă. La câteva zile după ce premierul Boris Johnson a anunţat restricţii de carantină la sfârşitul lunii martie, Toby Young – autonumit secretar general al Uniunii pentru Libertatea de Exprimare – a ieşit cu propria variantă a sloganului tripartit al guvernului: „Rămâneţi sceptici. Nu staţi în carantină. Salvaţi vieţi“, scrie The Guardian.

Scepticismul are o istorie lungă şi respectabilă. De la reflecţiile lui Descartes privind metafizica şi până la „arta fină a detectării tâmpeniilor” a lui Carl Sagan, scepticii nu se tem să pună întrebări incomode. Chiar dacă acest lucru înseamnă a fi eretic. Jurnaliştii sunt moştenitori ai acestei fine tradiţii intelectuale. Este sarcina jurnaliştilor să critice puterea, să o tragă la răspundere. De la ratele de testare dubioase pentru Covid-19 şi până la negarea crizei din azilele de bătrâni, motivele puternice pentru scepticism abundă în ultima perioadă în Marea Britanie.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.