Business Internaţional

Bursele europene şi americane au scăzut în cea mai agitată săptămână din 2008 încoace

Acţiunile europene şi americane s-au aflat în scădere pentru a treia săptămână consecutiv, în condiţiile în care acţiunile băncilor au fost afectate de speculaţiile privitoare la extinderea crizei datoriilor guvernamentale către Franţa şi de retrogradarea ratingului de credit al SUA, scrie Bloomberg.

Indicele bursier european Dow Jones Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,6%, până la 237,49 puncte săptămâna trecută. Indicele a coborât cu 23% de la vârful atins în februarie la un minim al ulitmilor doi ani pe 10 august.

Indicele şi-a redus declinul săptămânal cu o revenire de 3,7% generată de decizia Franţei, Spaniei, Italiei şi Belgiei de a interzice operaţiunile de short selling pentru stabilizarea pieţelor.

Indicii naţionali s-au aflat în scădere în 11 din cele 18 pieţe vest-europene săptămâna trecută. Indicele german DAX a scăzut cu 3,8%, în timp ce indicele britanic FTSE a urcat cu 1,4%.

Indicele francez CAC 40 a pierdut 2%, revenindu-şi în ultimele două zile după un declin de 5,5% pe 10 august, cel mai pronunţat din 2008. Acţiu­nile americane au consemnat la rândul lor a treia săptămână de declin, incluzând cea mai mare scădere de o zi de la criza din 2008 încoace.

Indicele S&P şi-a redus declinul în ultimele două zile ale săptămânii, după ce datele guvernamentale au indicat o scădere neaşteptată a cererilor de intrare în şomaj şi o revenire a vânzărilor din retail.

S&P a pierdut 1,7%, până la 1.178,81 puncte în decurs de cinci zile până pe 12 august, în timp ce indicele Dow a pierdut 175,59 puncte sau 1,5%, până la 11.269,02 puncte.

În 2008 cele mai bogate ţări s-au angajat într-o serie de intervenţii fără precedent pentru a pre­întâmpina agravarea crizei de pe pieţele finan­ciare.

Acum, investitorii şi-au pierdut încrederea în ca­pacitatea politicienilor de soluţionare a pro­ble­melor.

"Situaţia de pe pieţele financiare reflectă în mare parte incapacitatea guvernelor de a-şi pune finanţele în ordine şi chiar de a coopera între ele", a declarat Domenico Lombardi, fost membru al boardului Băncii Mondiale, citat de The Wall Street Journal.

Această situaţie a zdruncinat puternic încrederea investitorilor şi a generat o volatilitate extremă pe pieţele de acţiuni din întreaga lume.

Indicele Dow Jones a pierdut mai mult de 500 de puncte de trei ori în ultimele două săptămâni şi a avansat cu peste 400 de puncte de două ori.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.