Business Internaţional

Bursele europene deschid în creştere, aproape de maximul ultimelor opt luni

Bursele europene deschid în creştere, aproape de maximul ultimelor opt luni

Autor: Vlad Popescu

14.03.2012, 10:54 94

Bursele europene au deschis miercuri în urcare, la maximul ultimelor 33 de săptămâni, datorită aprecierii acţiunilor din sectorul financiar după ce Federal Reserve şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere economică şi a anunţat că majoritatea băncilor americane au trecut o nouă rundă de teste de stres.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a crescut cu 0,5% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a închis marţi la maximul ultimelor şapte luni şi jumătate.

Indicele băncilor europene a urcat cu 1,2%, după ce rezultatele testelor dure de stres efectuate de banca centrală a SUA au arătat că majoritatea grupurilor financiare americane ar putea rezista cu bine unei noi crize.

Rezultatele testelor de stres au fost primite de investitori drept un semnal privind creşterea dividendelor, redând în acelaşi timp încredere pieţelor că sistemul bancar mondial este solid.

Bursele asiatice au crescut marţi datorită datelor economice pozitive din SUA şi rezultatelor optimiste ale testelor de stres, dar şi în urma aprecierii dolarului datorită aşteptărilor tot mai reduse privind posibile măsuri de lichiditate din partea băncii centrale americane.

Indicele MSCI Asia-Pacific a urcat miercuri cu 0,7%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în creştere cu 1,5%.

Principalii indici de pe Wall Street au crescut puternic marţi şi au atins maxime multianuale, marcând cea mai bună şedinţă de tranzacţionare din acest an, datorită aprecierii puternice a acţiunilor bancare în urma publicării rezultatelor testelor de stres derulate de Fed.

Astfel, indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat în creştere cu 1,7%, la cel mai ridicat nivel din decembrie 2007, iar S&P 500 a crescut cu 1,8%, aproape de maximul ultimilor 4 ani. Totodată, indicele Nasdaq Composite a avansat cu 1,9%, la cea mai ridicată cotaţie din noiembrie 2000.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO