Business Internaţional

Bursele asiatice îşi pierd avântul: Pieţele de capital părăsesc zona maximelor istorice, iar preţul petrolului scade

Bursele asiatice îşi pierd avântul: Pieţele de...

Autor: Dorin Oancea

07.12.2020, 07:58 90

Bursele asiatice au scăzut luni de la maximele record, după apariţia ştirii că Statele Unite se pregătesc să impună sancţiuni unor oficiali chinezi, în timp ce preţurile petrolului au scăzut din cauza creşterii cazurilor de coronavirus, relatează Reuters.

Indicele MSCI al acţiunilor Asia-Pacific cu excepţia Japoniei a scăzut cu 0,3% după patru sesiuni consecutive de câştiguri, dar este încă în creştere cu aproximativ 16% până acum în acest an, cel mai bun salt din 2017.

Indicele blue-chip chinez a scăzut cu 0,8%, ignorând în mare măsură datele de export, în timp ce Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu 1,8%.

Indicele japonez Nikkei a scăzut cu 0,4%, în timp ce acţiunile australiene au crescut cu 0,4%.

Agitaţia a început după ce Reuters a raportat în exclusivitate că Statele Unite pregăteau sancţiuni pentru cel puţin o duzină de oficiali chinezi din cauza presupusei lor implicări în alegerile din Hong Kong.

Măsura vine pe fondul presiunilor pe care administraţia preşedintelui Donald Trump continuă să le facă asupra Beijingului, în ultimele săptămâni de mandat.

Pe Wall Street, indicii bursieri au atins vineri maxime istorice vineri, cu Dow în creştere cu 0,8%, S&P 500 cu 0,9% şi Nasdaq cu 0,7%.

Dolarul SUA a scăzut cu 0,1% la 90,702 faţă de un coş de valute majore, după ce săptămâna trecută a atins un minim de doi ani şi jumătate.

Preţurile petrolului au scăzut de la cele mai ridicate niveluri din martie, deoarece creşterea continuă a coronavirusului a forţat adoptarea de noi restricţii, inclusiv în California de Sud.

Petrolul american a scăzut cu 24 de cenţi, la 46,02 dolari pe baril, iar ţiţeiul Brent a scăzut cu 26 de cenţi, la 48,99 dolari. Brent a pierdut aproximativ un sfert din valoare anul acesta.

Preţul spot al aurului, care a atins un record de 2.072,49 dolari pe uncie, a scăzut la 1.837,7 dolari, în creştere cu 21% în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO