Business Internaţional

Bursa din Tokio isi vinde propriile actiuni

28.06.2006, 19:27 7

Conducerea bursei de schimb din Tokio, a doua cea mai mare bursa din lume in functie de valoarea de piata a companiilor listate, a stabilit un nou termen limita pentru listare, in conditiile in care trece printr-o perioada de reechilibrare si consolidare, informeaza Financial Times.
"Cu exceptia cazului in care se va intampla ceva extraordinar, speram ca pana la sfarsitul lui 2009 vom fi listati", a declarat Taizo Nishimuro, presedintele bursei. In ceea ce priveste discutiile purtate asupra viitoarelor fuziuni sau achizitii, Nishimuro a mai adaugat: "In acest moment, nu putem anticipa ce urmeaza sa se intample. Primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa ne consolidam pozitia pe piata".
Noul program de listare evidentiaza faptul ca bursa din Tokio trece printr-o perioada de recuperare dupa trei esecuri de tranzactionare, care i-au afectat reputatia la nivel international si au impus amanarea planurilor de listare intr-un timp mai scurt. De asemenea, bursa are nevoie de fonduri pentru a putea achizitiona sisteme sofisticate de computerizare, similare cu cele detinute de celelalte burse.
In urma listarii anuntate in luna martie de bursa de schimb din New York, bursa din Tokio a ramas singura mare bursa nelistata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO